Jandarmeria Capitalei: Măsuri speciale de ordine publică la meciurile Dinamo – FC Argeș și Rapid – CSU Craiova
Jandarmeria Capitalei a anunţat măsuri de ordine publică şi siguranţă la meciurile FC Dinamo Bucureşti – FC Argeş şi Rapid Bucureşti – CSU Craiova, din cadrul Ligii I, care vor avea loc sâmbătă, de la ora 18,00 şi, respectiv, 21,00, accesul în tribune fiind condiţionat de existenţa documentelor medicale care confirmă respectarea regulilor epidemiologice.
Pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la şi de la stadion, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă în oraş, a informat instituţia.
Suporterii vor avea acces pe stadion începând cu ora 16,00 şi, respectiv, 19,00, pe baza biletelor şi a documentelor de acces care confirmă respectarea regulilor sanitare şi epidemiologice. Doar unul dintre aceste elemente nu este suficient. De asemenea, este obligatorie prezentarea, alături de documentele medicale, a unui document de identitate.
Având în vedere condiţiile speciale privind desfăşurarea evenimentelor sportive pe timp de pandemie de COVID-19, pentru a asista din tribune la acest meci de fotbal, trebuie respectate o serie de reguli impuse de organizator şi de legislaţia în vigoare, a precizat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Persoane vaccinate sau cu test negativ
Au acces pe stadion următoarele categorii: persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; persoanele care certifică faptul că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.
„Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente”, a arătat sursa citată.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
„Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă”, a menţionat Jandarmeria Capitalei.