Ultimul zbor militar britanic a părăsit Kabulul. Regatul Unit a evacuat din Afganistan 15.000 de oameni
Ultimul zbor militar al Marii Britanii a părăsit Kabulul sâmbătă seara târziu după ce a evacuat peste 15.000 de persoane în cele două săptămâni de când talibanii au preluat controlul în Afganistan, informează Reuters.
„Ultimul zbor care transportă personalul Forţelor Armate din Marea Britanie a părăsit Kabulul” a anunţat ministerul britanic al apărării.
„Ar trebui să fim mândri de forţele noastre armate, primitori cu cei care sosesc pentru o viaţă mai bună şi trişti pentru cei rămaşi”, a declarat ministrul apărării Ben Wallace după ultimul zbor britanic.
Marea Britanie a fost de partea Washingtonului de la începutul invaziei conduse SUA în Afganistan, care i-a înlăturat de la putere pe talibani drept pedeapsă pentru adăpostirea militanţilor Al-Qaida, organizaţia teroristă care se face vinovată de atacurilor din 11 septembrie 2001.
Peste 450 de angajaţi ai forţelor armate britanice au murit în Afganistan în decursul a două decenii.
Marea Britanie a suspendat, de asemenea, operaţiunile ambasadei sale la Kabul, conform Agerpres.
Wallace a estimat vineri că între 800 şi 1.100 de afgani care au lucrat pentru Marea Britanie şi erau eligibili pentru evacuare nu vor reuşi să plece pe calea aerului şi s-a angajat să-i ajute dacă aceştia ar putea pleca pe uscat.
Generalul Nick Carter, şeful forţelor armate britanice, a declarat sâmbătă pentru BBC că totalul celor rămaşi este de ordinul sutelor.
„Oameni ca mine … primim necontenit mesaje şi sms-uri de la prietenii noştri afgani care sunt foarte tulburătoare. Trăim asta în cel mai dureros mod”, a spus Carter.
Carter a declarat că Marea Britanie şi aliaţii săi ar putea coopera cu talibanii în viitor pentru a face faţă ameninţărilor reprezentate de gruparea militantă Stat Islamic.
„Dacă talibanii sunt capabili să demonstreze că se pot comporta aşa cum ar face-o un guvern normal în cazul unei ameninţări teroriste este posibil să descoperim că putem acţiona împreună”, a declarat Nick Carter pentru Sky News.
„Trebuie însă să aşteptăm şi să vedem. Cu siguranţă, unele din relatările pe care le primim despre modul în care aceştia îşi tratează duşmanii ne arată că ar fi destul de dificil pentru noi să colaborăm cu ei în acest moment”, a adăugat el.