16:34 • POLITICĂ
PSD schimbă garnitura de vicepreședinți la Cameră și Senat. Doar Rafila își păstrează funcția
Conducerea PSD a decis să-și schimbe reprezentanții din funcţiile de vicepreşedinţi ai Camerelor în sesiunea parlamentară de toamnă. Singurul care îşi păstrează funcţia deţinută şi în sesiunea precedentă fiind deputatul Alexandru Rafila.
Conform deciziei luate luni, de la 1 septembrie, posturile de vicepreşedinţi ai Senatului vor reveni Gabrielei Firea şi lui Vasile Dâncu, care îi vor înlocui pe Robert Cazanciuc şi Radu Oprea.
La Camera Deputaţilor, posturile de vicepreşedinţi revin lui Alexandru Rafila, care astfel îşi păstrează funcţia, şi lui Sorin Grindeanu, care îl va înlocui pe Marius Budăi.
Vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerelor sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare, la propunerea nominală prezentată plenului de grupurile parlamentare cărora le-au fost repartizate locurile respective.