Guvernatorul Deltei Dunării, Atena Groza, sfidează Agenția Națională de Integritate
Atena-Adriana Groza, noul guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) impus pe 20 iulie 2021 de USR și Dacian Cioloș, refuză să-și publice declarația de avere și de interese conform prevederilor legale, dar „omisiunea” este girată și de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos.
Averea secretizată a guvernatorului Deltei Dunării
Pe data de iulie 2021, premierul Florin Cîțu, la propunerea ministrul Mediului Barna Tanczos, numește în funcția de guvernator al ARBDD pe Atena-Adriana Groza, susținută de Dacian Cioloș și de un grup de interese PSD-PNL-USR.
Numai că noul guvernator n-are nicio legătură cu administrarea Deltei Dunării și acest lucru se vede din CV-ul stufos depus pe site-ul rezervației.
Dar, potrivit legislației în vigoare, mai exact a Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Atena-Adriana Groza trebuia să-și depună declarația de avere și de interese în termen de 30 de zile de la data numiri în funcție.
Dar, au trecut peste 40 de zile de la numire și Atena Groza n-a catadicsit să-și depună cele două declarații pe site-ul ARBDD așa cu prevede legea mai sus menționată.
Barna Tanczos, flituit de Atena Groza
Mai mult, ministrul Barna Tanczos a comunicat pentru PUTEREA pe 22 iulie 2021 că „doamna Atena-Adriana Groza se află în termenul legal de 30 de zile de la data numirii în funcția de demnitate publică pentru depunerea declarației de avere și celei de interese”.
Dar, cele două declarații nu au apărut pe site-ul ARBDD. Conform Legii 176/2010, „Nedepunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum și nedeclararea, în declarația întocmită potrivit anexei nr.1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Agenția poate declanșa din oficiu procedura de evaluare”.
Totodată, legea stipulează și faptul că „nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 6 de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Aceeași sancțiune se aplică și conducătorului entității respective, dacă acesta nu îndeplinește obligațiile prevăzute de prezenta lege”.
Este interesat de urmărit dacă Agenția Națională de Integritate (ANI) va aplica legea în cazul guvernatorului ARBDD sau va fi îngropat cazul Atena Groza.