Sezoane din „La casa de papel”și „Sex Education”, printre noutăţile lunii septembrie pe Netflix
Sezonul 5 din serialul „La casa de papel”, sezonul al treilea din „Sex Education” şi thrillerul danez „The Chestnut Man” se numără printre noutăţile lunii septembrie pe Netflix.
Ultimul sezon al serialului „Fabrica de bani/ La casa de papel” va fi disponibil pe Netflix în două părţi, cu câte cinci episoade, prima urmând să fie lansată pe 3 septembrie, iar a doua, pe 3 decembrie.
Creat în 2017, „La casa de papel” urmăreşte un grup de infractori care ia ostatici la Monetăria Regală din Madrid, sub conducerea misteriosului Profesor. Scopul lor este de a imprima miliarde de euro.
Cel de-al treilea sezon al serialului „Sex Education”, ce cuprinde opt episoade, va fi disponibil pe Netflix începând cu 18 septembrie.
În noul sezon şi noul an şcolar, Otis are parte de experienţe sexuale ocazionale, Eric şi Adam au, oficial, o relaţie, iar Jean aşteaptă un copil. Hope, noua directoare a şcolii, încearcă să readucă spiritul excelenţei la Moordale, în timp ce Aimee descoperă feminismul, Jackson se îndrăgosteşte şi încă mai pluteşte în aer ameninţarea unui mesaj vocal rătăcit.
„The Chestnut Man”, regizat de Kasper Barfoed şi Mikkel Serup, este o producţie originală nordică ce are la bază romanul omonim scris de Søren Sveistrup. Va fi disponibil pe platformă din 29 septembrie.
Acţiunea este plasată într-o suburbie liniştită din Copenhaga, în care, într-o dimineaţă de octombrie cu vânt puternic, poliţia face o descoperire îngrozitoare. Cadavrul fără o mână al unei tinere este găsit pe un teren de joacă, alături de o păpuşă făcută din castane. Naia Thulin, o detectivă tânără şi ambiţioasă, preia cazul împreună cu noul ei partener, Mark Hess. Cei doi descoperă o dovadă care face legătura cu o fată dispărută cu un an înainte, despre care se credea că ar fi fost decedată şi care este fiica unui politician.
De asemena, tot în luna seotembrie vor mai fi disponibile ultimul sezon din „Lucifer”, producţiile „Jaguar”, „No One Gets Out Alive”, „Blood Brothers: Malcolm X & Muhammad Ali”, „Schumacher”, „Frida”, „Dumb and Dumber”, „The Boy in the Striped Pajamas”, „The Hobbit: An Unexpected Journey” şi „The Lobster”, dar şi lungmetrajul românesc „Tata mută munţii”, care a rulat vara aceasta în cinematografe.