„Valul 4” ia amploare. La Secția ATI-Covid de la Spitalul de Urgență din Galați sunt ocupate toate paturile

Publicat: 04 sept. 2021, 10:30, de Sorin Costea, în ESENȚIAL , ? cititori
„Valul 4” ia amploare. La Secția ATI-Covid de la Spitalul de Urgență din Galați sunt ocupate toate paturile

Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, în ultimele zile au fost ocupate toate cele nouă paturi din cadrul Secției Anestezie Terapie Intensivă (ATI) – Covid-19 de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Galați, toți pacienții internați fiind în stare gravă din cauza complicațiilor severe ale stării de sănătate. Toți cei nouă pacienți internați la Secția ATI-Covid sunt tineri și nu sunt vaccinați.

Purtătorul de cuvânt al DSP Galați, Liliana Iordăchescu, a precizat că, dată fiind creșterea constantă a numărului de cazuri, conducerea spitalului încearcă să mărească de la nouă la doisprezece numărul paturilor de a ATI-Covid: „Pacienții internați în Secția ATI-Covid sunt în stare gravă. Patru dintre ei sunt intubați, dintre care doi non-invaziv, iar cinci urmează terapia high flow. În cazul în care va fi nevoie, putem suplimenta numărul de paturi de la ATI-Covid cu încă trei”. La spitalul din Galaţi mai sunt internați alți 12 pacienți cu Covid, care pot respira fără ajutorul aparatelor.

Potrivit datelor Prefecturii Galaţi cu privire la evoluţia cazurilor de infectare cu Covid-19, din cele 989 de persoane care au fost testate joi, un număr de 26 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu Covid-19. Miercuri, au fost înregistrate 34 de cazuri nou confirmate, la un număr de 768 de teste efectuate. În ultima săptămână au fost înregistrate trei decese cauzate de infectarea cu coronavirus.

Această creștere a numărului de cazuri nou confirmate și a numărului de pacienți internați la ATI-Covid, dar și apariția în statistici a cazurilor de decese, survin după multe săptămâni în care în comunicările zilnice ale prefecturii indicau că nu există cazuri nou confirmate și nici decese.