23:14 • Internațional
Dan Barna: Am depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului
Ședința coaliției de guvernare s-a încheiat rapid, în circa o oră, timp în care ambele tabere, PNL și USR Plus, și-au susținut pozițiile anterioare. Practic, nu a fost vorba de nicio negociere. Urmează moțiunea.
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a precizat vineri că, în cadrul negocierilor din coaliţia de guvernare, fiecare formaţiune şi-a menţinut punctul de vedere, fără a se ajunge la un acord pentru a continua colaborarea.
„Tocmai a fost depusă moţiunea de cenzură”, a arătat Barna într-o declaraţie susţinută la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că miniştrii USR PLUS îşi vor depune demisia la începutul săptămânii viitoare.
Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a subliniat că partidul îşi doreşte să facă parte din coaliţia de guvernare în continuare, alături de PNL şi UDMR, dar sub conducerea altui premier.
„Nu mai putem să lucrăm cu premierul Cîţu pentru că nu mai inspiră încredere”, a spus el.