23:14 • Internațional
Teste pe mare: Ultimul distrugător al revoluționarei clase Zumwalt, în acțiune (VIDEO)
Ultimul distrugător stealth din clasa Zumwalt a intrat deja în etapa testării. Nava americană a părăsit șantierul naval Bath pentru a începe încercările pe mare.
Distrugătorul Lyndon B. Johnson (DDG 1002), ultimul din cele trei distrugătoare ale revoluționarei clase Zumwalt, este cel care a intrat „în acțiune”. Potrivit celor de la Naval News, care citează producătorul General Dynamics Bath Iron Work, nu întâmplător momentul plecării spre testare a fost ales simbolic, 27 august. Aceasta este data când fostul președinte american Lyndon B. Johnson se năștea în 1908, în Stonewall, Texas.
A treia navă din clasa Zumwalt
Aceasta este prima navă care poartă numele lui Lyndon B. Johnson, aflat în funcția de președinte al SUA între 1963-1969. USS Lyndon B. Johnson este a treia navă din clasa Zumwalt, după USS Zumwalt și USS Michael Monsoor. Primul distrugător, care poartă numele clasei, este cel mai scump distrugător construit vreodată.