Viitorul emoțional al copiilor de clasa a V-a, decis la loterie. Suferința copiilor eliminați din colectiv și revolta părinților

Publicat: 08 sept. 2021, 10:00, de Mihaela Verdes, în Educație , ? cititori
Viitorul emoțional al copiilor de clasa a V-a, decis la loterie. Suferința copiilor eliminați din colectiv și revolta părinților
elevi

„Varianta elevilor eliminați din clase “prin tragere la sorți”, pentru a respecta pragul de 29 de elevi la clasa a V-a, este ilegală și discriminatorie. Iar psihologic produce traume pe termen lung”, susține Gabriel Chicioreanu, secretarul general al Federației Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.

Părinții elevilor care anul acesta încep clasa a V-a sunt revoltați și speriați, după ce au aflat, în urmă cu câteva zile, că viitorul copiilor lor ar putea fi obiectul unei loterii. Numărul elevilor, la trecerea în gimnaziu, pentru acest an școlar, va fi redus la maximum 29 de copii per clasă, conform legii educației modificată anul trecut. Iar Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a admis că “sunt mai multe școli în care directorii au luat această decizie” a reducerii prin tragere la sorți a numărului de elevi la clasă, pentru elevii care trec în clasa a V-a. Ministrul a insistat pe faptul că directorii de școli sunt cei responsabili cu aceste măsuri și că aceștia au avut la dispoziție un an pentru a decide ce să facă.

Reacțiile nu au întârziat să apară, atât pe rețelele sociale, cât și sub formă de petiții, memorii și proteste. „Eu m-am dus la psiholog, atât pentru mine, cât și ca să aflu cum pot să-mi pregătesc fiica pentru o eventuală traumă. Nu am dormit, nu știu cum să fac”, a declarat mama unei fetițe de clasa a V-a, care a preferat să-și păstreze anonimatul.

Copiii nu vor să plece din colectivul în care s-au obișnuit

Copila, de 2 săptămâni nu mai știe că e vacanță. Ea este într-un colectiv foarte unit, au propriul grup de comunicare, niciunul nu vrea să plece din clasă. Dacă vă imaginați, unul dintre colegi a propus ca, prin rotație, doi copii să participe online la ore, doar ca să poată rămâne toți în clasa care are 31 de elevi. Nu înțeleg: de ce să le distrugi prietenia? Ei au construit o comunitate. Și așa trec prin schimbarea cadrelor didactice.”

Mama spune că, la școala respectivă, s-a creat o clasă nouă la care au fost alocați profesori foarte buni, în încercarea școlii de a convinge părinții și elevii să se mute benevol. Dar de la ei din clasă nu vrea să plece nimeni.

”Și ce se întâmplă dacă nu renunță nimeni? De ce nu ne-au spus din vară, când unii puteau opta pentru alte variante? Și cum îi explic copilului cine și de ce trebuie să plece? Și câte întrebări mai am…!” oftează mama.

Loteria este ilegală

Loteria este un criteriu discriminatoriu, interzis de lege. Ca să nu mai zic de impactul asupra copilului, care se va simți dat la o parte.”

„Nu poți da cu banul și să scoți un copil din clasă. Dacă sunt gemeni și unul pleacă, afectarea emoțională este puternică. În plus, transmiți în societate mesajul că este ok să ți se decidă viitorul la loterie, că poți avea noroc sau ghinion, în locul unei decizii raționale”, consideră Gabriel Chicioreanu. O asemenea modificare, susține el, trebuia făcută din timp, cu pregătirea tuturor factorilor. Nu pe genunchi, pe ultima sută de metri.

Loteria este un criteriu discriminatoriu, interzis de legea 137/2000, cu modificările ulterioare. Ca să nu mai zic de impactul asupra copilului, care se va simți dat la o parte. Este nevoie de o regulă care se aplică pentru toți. Eu recomand părinților care se confruntă cu această situație să facă sesizări la inspectorat, la Ministerul Educației” a mai spus Chicioreanu. De asemenea, acesta arată că, în 31 de ani nu s-au construit școli noi în orașe, desi zonele rezidențiale au explodat. Și atunci era clar că se va ajunge la această situație: „În cartierul Militari din Capitală, o școală care avea 800 de elevi acum 10 ani, are peste 2000 în prezent.

Legea educației prevede acum că în învățământul școlar clasele pot avea maxim 22 de elevi, cele din gimnaziu – maxim 26, iar cele de liceu – maxim 30, efectivele putând fi suplimentate cu 3 elevi în situații excepționale. Ministrul Cîmpeanu a declarat că exista posibilitatea ca legea să fie prorogată prin ordonanță de urgență, “însă vocile au fost tot din partea părinților, foarte clare”, ca legea să fie aplicată de acum.