Mircea Beuran mai are trei zile pentru a contesta judecarea dosarului
Medicul de prestigiu Mircea Beuran va fi judeat de magistrații de la Tribunalul București după decizia celor din Camera Preliminară care au hotărât că rechizitoriul întocmit de DNA este legal şi a dispus începerea judecăţii pe fond. Procurorii DNA au stabilit prin rechizitoriu că medicul Mircea Beuran ar fi primit o mită de 10.000 de euro. Deși, magistrații anticorupție nu au reușit să demonstreze concret că Mircea Beuran ar fi primit banii.
Acuzații nefondate
Beuran a depus mai multe documente prin care arăta că banii nu au ajuns la el ci la clinicapentru care lucra. Cu toate acestea judecătorii au stabilit că dosrul trebuie să ajungă pe masa magistraților. „Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Beuran Mircea. Se constată competenţa, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 82/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe inculpatul Beuran Mircea, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Beuran Mircea. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.
Continuă măsurile de supraveghere
De asemenea, instanţa a decis ca medicul să rămână sub control judiciar, se mai arată în decizia luată de judecători.
Acuzațiile procurorilor
Pe 29 aprilie, Mircea Beuran, care îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Procurorii susţineau că, pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran ar fi primit de la un alt medic (martor în dosar) bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”.
Arestat și eliberat
Iniţial, Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu, însă Curtea de Apel Bucureşti a revocat această măsură şi a dispus ca medicul să fie cercetat sub control judiciar.