Ședință în Parlament: PNL nu participă la prezentarea moțiunii de cenzură
Plenul Parlamentului se va reuni, joi, de la ora 16.00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR împotriva Guvernului Cîțu.
Birourile permanente reunite ale celor două camere se vor întruni joi dimineață, la ora 10.00, pentru a stabili proiectul ordinii de zi şi programul de lucru al şedinţei de plen reunit.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat miercuri că a luat decizia, împreună cu preşedintele Senatului, de a convoca plenul Camerelor reunite, menţionând că este o obligaţie constituţională.
„Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite, împreună cu preşedintele Senatului. Vreau să fac câteva precizări, ca să fiu foarte bine înţeles: convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi. Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei”, a declarat miercuri Ludovic Orban.
El a mai precizat că şedinţa plenului Parlamentului se va desfăşura chiar dacă nu se întruneşte cvorum la şedinţa Birourilor permanente reunite.
„Odată convocată, şedinţa se desfăşoară (…), plenul este suveran”, a adăugat el, menţionând că plenul are capacitatea de a vota ordinea de zi.
Ludovic Orban a mai susţinut că nu este nevoie de cvorum la şedinţa de plen pentru citirea moţiunii de cenzură.
„Nu este prevăzută necesitatea cvorumului la citirea moţiunii de cenzură. Cvorumul este necesar la acele şedinţa la care se adoptă legi, hotărâri, moţiuni”, a explicat președintele Camerei.
Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că parlamentarii PNL vor fi mandataţi să nu participe la plenul reunit convocat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului sau la şedinţele Birourilor permanente reunite în care se va discuta calendarul moţiunii USR PLUS – AUR, până la verificarea legalităţii semnăturilor de pe moţiune, considerând că aceasta a fost depusă nelegal.