Macedonia de Nord: 14 morți într-o unitate COVID-19, în urma unui incendiu, de ziua națională.

Publicat: 09 sept. 2021, 14:06, de Mihaela Verdes, în Internațional , ? cititori
Macedonia de Nord: 14 morți într-o unitate COVID-19, în urma unui incendiu, de ziua națională.
Zoran Zaev, premierul Macedoniei de Nord, sursa Facebook

O explozie urmată de un incendiu violent a devastat o unitate COVID-19 și a dus la moartea a 14 persoane, miercuri seara, în oraşul Tetovo. Autorităţile din Macedonia de Nord au promis joi că vor face lumină în legătură cu originile deflagrației.


Prim-ministrul Zoran Zaev a vorbit despre o ‘tragedie imensă’, survenită chiar în ziua în care fosta republică iugoslavă sărbătorea 30 de ani de la obţinerea independenţei, potrivit Agerpres.

„O explozie a provocat un incendiu. Acesta a fost stins, dar s-au pierdut numeroase vieţi”, a scris pe Facebook şeful guvernului. „Instituţiile judiciare sunt pe teren”, a adăugat el.

Parchetul a ordonat autopsierea trupurilor a 14 persoane decedate dar, pentru identificarea unora dintre victime, vor fi necesare analize ADN.

Investigăm pentru a afla dacă există şi alţi morţi”, a menţionat parchetul, cu precizarea că „niciun membru al personalului medical nu figurează printre defuncţi”.


Răniţii au fost evacuaţi spre spitalele din capitală.


Incendiul s-a produs în noua unitate COVID-19 a spitalului din Tetovo. Flăcările au distrus o parte din structurile modulare construite recent. Serviciile de pompieri, care au fost alertate miercuri, în jurul orei 19:00 GMT, au explicat că au stins focul în 45 de minute, dar fără a reuşi să evite victime. Răniţii au fost evacuaţi spre spitalele din capitală.

Incendiul a fost uriaş pentru că spitalul este modular, exista plastic”, a explicat comandantul adjunct al pompierilor din Tetovo, la televiziunea locală. ”Scoteam victimele în timp ce stingeam flăcările”, a adăugat el.

Unitatea modulară îşi deschisese porţile în luna aprilie în acest oraş cu 52.000 de locuitori, un mare număr dintre ei aparţinând minorităţii albaneze. Macedonia de Nord înregistrează o creştere a numărului de infectări cu coronavirus, provocată de varianta Delta şi de ridicarea restricţiilor în timpul verii.

Spitalele nu mai fac faţă numărului de pacienţi în unele localităţi, mai ales acolo unde ratele de vaccinare sunt scăzute. Zilnic se înregistrează în jur de 30 de decese. În total, epidemia a făcut peste 6.100 de morţi în Macedonia de Nord.