Guvernul lor și-a dat DEMISIA
„Edouard Philippe a prezentat astăzi președintelui Republicii demisia guvernului pe care acesta a acceptat-o. Premierul va asigura, împreună cu membrii guvernului, gestionarea afacerilor curente până la numirea noului guvern”.
Astfel se precizează în comunicatul Palatului Elysee cu prvire la un eveniment care s-a produs pe scena politică franceză vineri, 3 iulie. Mai precis, premierul francez Edouard Philippe a înaintat preşedintelui Emmanuel Macron, vineri, 3 iulie, demisia guvernului său, după cum notează Le Monde. Aceasta în condițiile în care o remaniere era aşteptată de câteva zile. Philippe şi echipa sa vor asigura gestionarea treburilor curente până la numirea unui nou executiv.
Toată activitatea ministerială a fost imediat oprită
„Un nou prim-ministru va fi numit în următoarele ore”, au transmis autoritățile de la Elysee. Din punct de vedere constituțional, nimic nu îl împiedică pe Edouard Philippe să fie numit din nou șef de guvern chiar dacă acesta și-a dat demisia, potrivit Le Monde.
Componența noului guvern ar trebui să fie cunoscută până miercuri – săptămâna viitoare, când va avea loc următoarea ședință a Executivului. În același timp, Consiliul de Miniștri, care era programat vineri dimineață, nu va mai avea loc. Toată activitatea ministerială a fost imediat oprită. În cadrul Adunării, unde a fost examinat al treilea proiect de buget revizuit, ședința a fost suspendată, după cum evidențiază presa franceză.