Joe Biden a desecretizat primul document FBI legat de investigația atentatelor de la 11 septembrie
Biroul Federal de Investigaţii al SUA a declasificat, sâmbătă noapte, în urma presiunilor făcute de rudele victimelor, un document care face parte din ancheta privind posibila implicare a guvernului saudit în atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.
Documentul, care datează din 2016, descrie contactele pe care teroriştii le-au avut cu persoane saudite din Statele Unite, dar nu oferă dovezi clare ale unei posibile implicări a guvernului din Arabia Saudită în planul atentatului asupra ţării, potrivit rtve.es.
Raportul are 16 pagini și conține mai multe secţiuni cenzurate. Documentul a fost declasificat ca parte a unui ordin semnat de preşedintele american, Joe Biden.
Acea anchetă s-a centrat pe presupusul sprijin logistic care ar fi putut fi oferit teroriştilor de un angajat al consulatului saudit din Los Angeles, Fahad al Thumairy, şi de un bănuit spion al regatului arab din acelaşi oraş, Omar al Bayumi.
Documentul desecretizat asigură că Al Bayumi a oferit „asistenţă de călătorie, cazare şi finanţare” pentru doi dintre teroriştii implicaţi în atentate, Nawaf al Hazmi şi Khalid al Mihdhar.
Alte rapoarte declasificate în ultimii ani au detaliat deja aceste contacte şi asistenţa lui Al Bayumi, care, după atentate, a fost reţinut în Marea Britanie şi a fost unul dintre protagoniştii investigaţiei oficiale condusă de o comisie a Congresului.
Acea comisie nu a găsit dovezi oficiale că guvernul saudit a fost implicat în finanţarea grupării al-Qaeda sau a atentatelor şi semnul de întrebare de atunci a fost cât ştia Riadul despre activităţile unora dintre cetăţenii săi, precum Al Bayumi.
Presupusul spion saudit a avut legături cu Al Thumairy, care, la acea vreme, era diplomat în consulatul saudit şi avusese convorbiri cu cel puţin doi dintre cei care au fost închişi ulterior la Guantánamo.
Al Bayumi, care era oficial student, a avut legătură şi cu Osama Bassnan, cetăţean saudit a cărui legătură cu atacurile din 11 septembrie fusese dezvăluită şi care vorbea „cu entuziasm” despre liderul al-Qaeda, Osama bin Laden.
Asociaţia rudelor victimelor 9/11 United a salutat publicarea documentului şi îl consideră o dovadă în plus privind legăturile probabile ale Riadului cu atentatele.
În luna august, sute de supravieţuitori şi rude ale victimelor atentatelor i-au cerut lui Biden să nu participe la ceremoniile de comemorare dacă guvernul său nu va publica noi părţi de arhivă despre presupusul rol al Arabiei Saudite în evenimente.
Săptămâna trecută, preşedintele a ordonat Departamentului de Justiţie să declasifice noi documente în următoarele şase luni, fapt care a convins familiile, care au acceptat ca preşedintele să asiste la comemorarea de sâmbătă.