23:08 • ACTUALITATE
Mașină în care se aflau persoane dializate, implicată într-un accident auto
O mașină care transporta persoane dializate a fost implicată într-un accident pe DN1, în localitatea Blejoi, județul Prahova. Conform ISU Prahova, două persoane sunt încarcerate.
Autoturismul care transporta persoane dializate aparține de o firmă privată de asistență medicală. În acest vehicul se aflau patru persoane plus șoferul. În accident este implicată și o autoutilitară.
Doi dintre pacienți sunt încarcerați, dar conștienți, potrivit ISU Prahova. La fața locului se intervine cu două echipaje de descarcerare, două de stingere și două de prim ajutor.