BNR lansează o monedă omagială cu tema „500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung”
Banca Naţională a României lansează, începând de luni, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung”, cel mai vechi document păstrat scris în limba română, potrivit unui comunicat al băncii.
Moneda are un diametru de 37 mm, greutate 31,103 g, cant zimţat şi calitate proof.
Aversul monedei redă o imagine a Casei Sfatului din Braşov, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2021″.
Reversul monedei prezintă un fragment din textul Scrisorii lui Neacşu din Câmpulung, inscripţia circulară „Scrisoare lui Neacşu din Câmpulung” şi anul „1521″ plasat într-un sigiliu.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 1.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare.
Conform BNR, monedele din argint cu tema 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, cel mai vechi document păstrat scris în limba română, au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.