Cât de scumpe sunt acum biletele de avion comparativ cu anul trecut: Orașele europene preferate de români pentru concedii
Preţul mediu al unui bilet de avion plătit de turiştii români în această vară a fost de 147 de euro, în creştere cu 35% faţă de tariful mediu înregistrat în 2020.
Printre oraşele preferate de români pentru concedii se află Paris, Londra sau Madrid, însă s-a observat şi o preferinţă clară pentru destinaţii interne, România fiind constant a doua cea mai rezervată rută la nivel de ţară, cu un salt vizibil a cererii spre Cluj-Napoca, mai ales după ce trei festivaluri şi-au anunţat redeschiderea.
„Vânzările de biletele de avion din vara anului 2021 se apropie de nivelul pre-pandemic, deşi efectele pandemiei sunt încă evidente la nivel de industrie.
După ce lockdown-ul global şi nenumăratele schimbări în ceea ce priveşte condiţiile de călătorie au produs efecte dramatice pentru industria de transport aerian de pretutindeni, sezonul estival de anul acesta a venit ca o gură de aer proaspăt pentru jucătorii din turism.
Astfel, compania Vola.ro desemnată în 2019 cea mai de încredere şi cea mai recomandată agenţie de turism online din România, a emis bilete de avion pentru aproape 100.000 de clienţi în perioada iunie – august 2021, nivel ce reprezintă aproximativ 95% din cel atins în 2019 şi în creştere cu peste 200% faţă de 2020″, susţin reprezentanţii Vola.ro, conform Agerpres.
De asemenea, în primele două luni de vară, Grecia s-a aflat în Top 10 rute achiziţionate prin intermediul platformei de rezervări online, dar, odată cu trecerea acestei ţări pe lista roşie la începutul lunii august, numărul rezervărilor spre această destinaţie a scăzut cu 34%.
Un scenariu în antiteză a fost observat, pe de altă parte, în cazul Marii Britanii, ţară care, la finalul lunii iulie, a eliminat obligativitatea carantinei pentru români, ceea ce a determinat o creştere substanţială în iulie şi august, devenind astfel cea mai vânduta rută dus-întors, preţul mediu al unui bilet de avion pe această rută fiind de 124 de euro, la un nivel similar cu preţul plătit pentru rute interne, anume 113 de euro.
În acelaşi timp, pentru un bilet spre Spania, românii au plătit, în medie, 321 de euro, iar pentru Italia aproape jumătate, 167 de euro. Biletele spre Grecia au costat, în medie, 200 de euro, însă mulţi români au ales să călătorească spre Elada cu maşina personală. În general, preţurile medii au revenit la valorile pre-pandemie după ce au atins un minim în vara anului 2020, notează sursa citată.
Odată cu creşterea interesului pentru achiziţia de bilete de avion, a apărut şi fenomenul anulărilor şi modificărilor pentru programele de zbor. Astfel, dacă în 2019 doar maximum 5% dintre zboruri sufereau modificări sau erau anulate, în 2021 peste 35% dintre zborurile din sezonul de vară au fost afectate de întârzieri sau anulări.
Conform statisticilor Vola.ro, vacanţele în capitalele europene au revenit în vogă în această vară. Oraşe foarte populare la nivel mondial, precum Paris, Londra, Madrid, Barcelona, Roma, Milano şi chiar ţările nordice au fost din nou în topul preferinţelor turiştilor români, ce au ales să achiziţioneze biletele spontan, în funcţie de evoluţia pandemiei şi schimbările de pe listele semafor comunicate de autorităţi. Concret, în lunile iulie şi august, timpul dintre momentul achiziţiei şi zbor a scăzut cu 35% faţă de luna iunie.