Inaplicabilă: Legea pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni împotriva COVID-19, dată degeaba

Publicat: 14 sept. 2021, 16:13, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
Inaplicabilă: Legea pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni împotriva COVID-19, dată degeaba

La un an și patru luni de când a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19 este inaplicabilă, în lipsa unor norme ce nu a fost nici până acum adoptate.

Cu toate că a trecut un an de când Parlamentul a adoptat Legea 56/2020, pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva Covid-19, care prevede acordarea de pensii de urmaș în cazurile personalului decedat, acestea nu se acordă! Guvernul nu a catadicsit să publice normele de aplicare a legii nici măcar până în ziua de astăzi, deși Legea 56/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial în 15 mai 2020”, a transmis marți deputatul Marius Constantin Budăi (PSD).

Conform unui proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului, legea ar urma să sufere mai multe modificări, „având în vedere lipsa de claritate a Legii nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale  împotriva  COVID-19  cu privire la sursa de finanțare a drepturilor de natură pecuniară reprezentate de pensia de urmaș, ajutorului suplimentar acordat familiei care a suportat cheltuielile ocazionate de decesul personalului medical care a participat la acțiuni medicale împotriva COVID -19, precum și a ajutorului lunar acordat părinților în condițiile în care decedatul era singurul întreținător al  părinților săi”.

Printre cele mai importante modificări din proiectul de OUG sunt următoarele:

– beneficiază de ajutor suplimentar de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul sau părintele.

– ajutorul suplimentar se  acordă de Ministerul Sănătății sau, după caz, ministerele, instituțiile publice cu rețea sanitară proprie și este egal cu de două ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, suportat din bugetul de stat, prin bugetul fiecărei instituții plătitoare.

– dreptul la pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 16 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o  formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de  26 de ani respectiv pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit înainte de împlinirea vârstei de 16 ani, respectiv 26 ani; 

– pensie de urmaș egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție avut/avută de personalul medical la data decesului, indiferent de numărul urmașilor îndreptățiți. Același cuantum al pensiei de urmaș se acordă copiilor urmași în cazul decesului ambilor părinți;

– soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare,  prevăzută de legislația proprie fiecărui sistem de pensii, dacă nu se recăsătoreşte.