Cîţu: Cred că sunt şanse mult mai mari să revenim la guvernare cu USR decât cu un Guvern minoritar
Premierul Florin Cîţu este de părere că sunt mai mari şanse ca USR PLUS să revină în Guvern, decât ca PNL şi UDMR să formeze un guvern cu susţinere minoritară în Parlament.
Premierul a catalogat drept „nefericită” situaţia în care USR PLUS ar decide să nu revină în Guvern. În această eventualitate, Nelu Tătaru „este o propunere foarte bună pentru un ministru al Sănătăţii”.
„Dar această discuţie trebuie să o am împreună cu partenerii de la UDMR să vedem cum facem, dacă, în cazul nefericit, spun eu, în care cei de la USR decid să nu mai participe la guvernare”, adaugă Cîţu.
„Eu cred că sunt şanse mult mai mari să revenim la guvernare cu USR decât cu un Guvern minoritar. Partidul Naţional Liberal a spus deja varianta votată în unanimitate, inclusiv de Ludovic Orban, de susţinere a premierului în funcţie şi a demersurilor premierului pentru a reface coaliţia. Deci aici nu este niciun dubiu, Partidul Naţional Liberal s-a exprimat şi se va exprima din nou după 25 septembrie şi acolo vor fi mult mai multe voturi decât în BPN”, a afirmat Florin Cîţu, joi seară, la TVR.
Primul ministru a catalogat drept „nefericită” situaţia în care USR PLUS ar decide să nu revină în Guvern. În această situaţie, Cîţu l-ar propune pe Nelu Tătaru pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.
„Nelu Tătaru este un foarte bun profesionist şi a arătat anul trecut că a putut să gestioneze o perioadă foarte dificilă. În plină criză, a gestionat foarte bine Ministerul Sănătăţii. Este un profesionist bun, dacă se ajunge acolo, bineînţeles că este o propunere foarte bună pentru un ministru al Sănătăţii. Dar această discuţie trebuie să o am împreună cu partenerii de la UDMR să vedem cum facem, dacă, în cazul nefericit, spun eu, în care cei de la USR decid să nu mai participe la guvernare”, a afirmat premierul.