Țara în care au început azi școlile, fără fete!
Sâmbătă s-au redeschis colegiile şi liceele în Afganistan, însă, numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă la şcoală. O măsură criticată de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban să nu lase fetele deoparte.
Ministerul Educaţiei a anunţat că îşi vor începe activitatea “toţi profesorii bărbaţi şi elevii” din ciclul secundar, fără a spune nimic despre fete. Acest lucru alimentează incertitudinile şi aminteşte de politica brutală pe care Mişcarea islamistă a avut-o faţă de femei, în trecut: nu aveau voie să muncească, să studieze, să facă sport sau să iasă singure pe stradă.
În ultimii 20 de ani, însă, femeile au putut să-şi recupereze progresiv drepturile fundamentale şi să aibă acces la meserii care le-au fost interzise, precum cele de judecător, parlamentar, profesor sau chiar pilot.
Nicio femeie nu face parte din viitorul executiv afgan
UNICEF transmite că fetele nu trebuie lăsate deoparte. De la revenirea la putere, talibanii au încercat să liniştească comunitatea internaţională. Dar, deşi femeile îşi păstrează dreptul de a merge să studieze la universitate, ele trebuie să poarte abaya şi hijab, iar cursurile se desfăşoară separat faţă de bărbaţi, potrivit media internaționale.
De asemenea, nicio femeie nu face parte din viitorul executiv afgan.