Verdict: Rusia l-a asasinat pe Alexander Litvinenko. Anunțul CEDO, în cazul spionului otrăvit cu polonium
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a anunțat, marți 21 septembrie, verdictul în cazul asasinării lui Alexander Litvinenko. Spionul rus a fost ucis în 2006, prin otrăvire cu poloniu 210, un izotop radioactiv rar.
ACTUALIZARE: Kremlinul a respins, marți, verdictul CEDO, pe care l-a calificat drept „neîntemeiat”.
„CEDO nu are nici autoritatea, nici capacitatea tehnologică pentru a obține informații despre acest caz. Încă nu avem rezultate ale acestei investigații, iar aceste susțineri sunt cel puțin neîntemeiate”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Rusia este responsabilă de asasinarea lui Litvinenko în Regatul Unit”, a anunțat CEDO, potrivit Reuters și BBC. Rusia a negat mereu implicarea în moartea spionului.
Litvinenko era un aspru critic al lui Vladimir Putin. El a fugit din Rusia în Marea Britanie cu șase ani înainte să fie otrăvit.
Cine a fost Litvinenko și pe cine a deranjat
Aleksandr Litvinenko a fost ofițer al serviciilor secrete ruse FSB (fostul KGB), specializat în crimă organizată. În noiembrie 1998, Litvinenko și alți câțiva ofițeri ai FSB și-au acuzat superiorii în mod public pentru ordinul de asasinare a lui Boris Berezovsky.
Litvinenko a fost arestat în martie 1999, sub acuzația de a-și fi depășit atribuțiile. A fost achitat în noiembrie 1999 și re-arestat, după care acuzațiile au fost retrase în 2000.
S-a refugiat cu familia sa în Londra, unde i s-a acordat azil politic. În Regatul Unit a lucrat ca jurnalist, scriitor și consultant pentru serviciile secrete britanice.
Litvinenko a murit după ce a băut ceai verde, în care fusese pus poloniu
În timpul șederii în Londra, Litvinenko a scris două cărți, în care a acuzat serviciile secrete ruse de amplasarea unor bombe în apartamente și alte acte de terorism. De asemenea, l-a acuzat pe Vladimir Putin că a ordonat asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaya.
Pe 1 noiembrie 2006 s-a îmbolnăvit subit, iar moartea a survenit în câteva săptămâni, pe patul de spital. Cauza morții a fost otrăvirea prin ingestie de poloniu. Otrava îi fusese pusă în ceai verde.
Rusia a refuzat să-l extrădeze în Regatul Unit pe principalul suspect, Andrey Lugovoy, fapt care a dus la răcirea considerabilă a relațiilor dintre cele două țări.