Kim Kardashian îi provoacă lacrimi fostei asistente. Motivul? Stephanie Shepherd a primit cadou de la vedetă o geantă Hermès de 25 de mii de dolari
Fosta asistentă a lui Kim Kardashian a primit cadou, la aniversarea zilei de naștere, o geantă Kelly, de la Hermès. Gestul pentru prietena ei a costat-o pe Kim Kardashian nu mai puțin de 25 de mii de dolari. În replică, Stephanie îi spune: „generozitatea ta nu are pereche”.
Geanta oferită de Kardashian prietenei sale, Stephanie Shepherd, la aniversarea celor 32 de ani, a făcut-o pe aceasta să izbucnească în lacrimi.
Un clip postat pe Instagram o arată pe Stephanie cum deschide cadoul și țipă „E o nebunie!”, apoi izbucnește în lacrimi. Kim Kardashian îi spune „Nu plânge, nu plânge! Doar poart-o sănătoasă!” Iar cele două se îmbrățișează.
„Să nu verși vreo lacrimă pe geantă!”, glumește vedeta.
Mesaj de recunoștință pe Instagram
Stephanie Sheperd a postat un mesaj pentru Kim, în care scrie: „Loialitatea și generozitatea ta față de prieteni și de familie nu are egal”.
Geanta „Noir Black Epsom Sellier Kelly 28” de la Hermès ajunge la 25 de mii de dolari.
Stephanie și Kim, de la colaborare profesională la prietenie
Shepherd a fost asistenta personală a lui Kim Kardashian și, ulterior, șefa operațiunilor pentru toate brandurile Kardashian West, între 2013-2017.
Stephanie a renunțat la poziția ei pentru că nu se mai simțea împlinită profesional. Cele două au purtat, la telefon, discuția de despărțire, în timpul show-ului „Keeping Up With The Kardashians”.
„Te iubesc mult, ca pe o soră și îmi este greu. Dar cred că ți-ai depășit poziția aici”, povestea Kim în show. Iar Stephanie ar fi spus la telefon „Te înțeleg și te respect, m-ai învățat totul. Sunt recunoscătoare pentru acești cinci ani”.
Cele două au reînnodat prietenia în 2019. Shepherd este co-fondatoarea Future Earth – un ONG care luptă împotriva schimbărilor climatice – și este într-o relație cu Larry Jackson, directorul de conținut al Apple Music și prieten cu Kanye West.