Florin Neagu (BNR): Finanțarea prin datorii comerciale a ajuns la 30% din PIB, față de 45% în urmă cu zece ani
Finanţarea prin datorii comerciale a ajuns la valoarea de 300 de miliarde de lei, cam 30% din PIB, comparativ cu aproape 45% din PIB acum un deceniu, a declarat, joi, Florian Neagu, director adjunct, Direcţia de Stabilitate Financiară, Banca Naţională a României (BNR).
„Firmele din România se finanţează în special din două surse: de la acţionari sau asociaţi şi din datorii comerciale. De altfel, aceste două surse le voi analiza şi eu în continuare. Este o structură standard caracteristică economiilor dezvoltate însă atunci când ne uităm cu atenţie în detalii vom vedea nişte nuanţe importante. Şi încep cu finanţarea prin datorii comerciale. Acestea în valoare nominală au cunoscut o creştere semnificativă în ultimul deceniu. Au ajuns acum la valoarea de 300 de miliarde de lei, cam 30% din PIB. Uitându-ne în dinamică însă este o scădere importantă. Acum un deceniu datoriile comerciale reprezentau aproape 45% din PIB, acum sunt în jur de 30% şi ridică unele semne de întrebare de ce relaţiile comerciale acestea dintre firme cunosc o tendinţă descendentă. Dacă nu cumva gradul de încredere între parteneri cunoaşte o diminuare sau dacă nu cumva această finanţare prin datorii comerciale, deşi la prima vedere ar părea gratis, ieftină, dacă nu cumva această finanţare este printre cele mai scumpe„, a spus Florian Neagu, la conferinţa „Noul Cod Comercial Român”.
El a menţionat că rata de neperformanţă la datoriile comerciale este mare, ceea ce înseamnă că atunci când îţi finanţezi firma prin acest mod ai nişte costuri destul de ridicate. Potrivit directorului BNR, rata creditelor neperformante pentru firmele din România, finanţare acordată de sectorul bancar, este la 6%, iar rata creditelor comerciale neperformante este la un nivel „mai mult decât dublu”.
Economia are nevoie de recapitalizare
În ceea ce priveşte finanţarea prin contribuţia acţionarilor sau asociaţilor, Florian Neagu a precizat că economia are nevoie de o recapitalizare. Potrivit datelor prezentate de reprezentantul BNR, au fost momente precum 2010 sau 2012 când aproape jumătate dintre firmele din România erau subcapitalizate sub nivelul cerut de lege. În prezent, situaţia este în ameliorare, dar chiar şi aşa mai bine de o treime dintre firme nu au în continuare capitalul minim necesar solicitat de lege.
Conform sursei citate, acţionarii şi asociaţii ar trebuie să aducă în economia românească 150 de miliarde de lei, echivalentul a 14% din PIB şi echivalentul sumei pe care ar trebui să o primim prin PNRR.
„Cel mai interesat pentru respectarea legislaţiei în ceea ce priveşte disciplina la plată şi capitalizarea în economie este statul„, a explicat Florian Neagu, menţionând că 80% dintre toate restanţele către stat sunt generate de firmele subcapitalizate, procent neschimbat în ultimii 10-15 ani.