Turcan: Angajaţii din asistenţă socială se vor testa pe banii lor, dacă nu doresc să se vaccineze
Angajaţii din sistemul de asistenţă socială se vor testa pe banii lor dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
„Am propus, ca Minister al Muncii, ca personalul angajat din sistemul de asistenţă socială, public sau privat, să prezinte, dacă interacţionează cu beneficiari, o dovadă fie a vaccinării, fie a trecerii prin boală, fie o contraindicaţie de la medicul de familie. Dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, atunci testarea se realizează pe banii angajaţilor. E o propunere pe care noi am făcut-o cu un singur raţionament, şi anume apărarea sănătăţii persoanelor care se află în situaţii dificile.
Vorbim de copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici. Mai mult decât atât, în sistemul de stat, statul plăteşte oameni ca persoanele acestea să fie sprijinite. Ar fi o lipsă de responsabilitate din partea noastră ca tocmai oameni care sunt plătiţi de stat să aibă grijă de sănătatea beneficiarilor să fie cei care îi pun pericol. Am primit comentarii de la Ministerul Justiţiei că ar fi nevoie de un proiect de lege şi atunci am transformat Ordonanţa de Urgenţă în proiect de lege şi aici avem nişte rigori de timp pe care trebuie să le respectăm: un număr de zile în transparenţă pentru ca, apoi, să fie adoptat de Guvern”, a declarat Turcan.
Întrebată dacă susţine vaccinarea obligatorie, ministrul Muncii a spus că trebuie să existe responsabilitate atât personală, cât şi mai ales pentru cei din jur.
„Eu cred că oamenii trebuie să valorifice la maximum acest atu uriaş pe care îl avem, acela de acces gratuit, în orice moment, la vaccinare. Dacă nu facem lucrul acesta, nu punem în pericol doar viaţa celor care nu accesează vaccinarea, ci pur şi simplu viaţa tuturor celor din jur. Uitaţi-vă la mutaţiile pe care le-a suferit virusul, la amploarea valului 4 şi cred că fiecare om cu responsabilitate şi pentru propria persoană, dar mai ales pentru cei din jur ar trebui să acceseze vaccinarea”, a subliniat ministrul de resort.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a avut, vineri, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), o întâlnire prin videoconferinţă cu directorii agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială pe tema Legii consumatorului vulnerabil.