Primul eșec pentru Manchester United, în acest sezon. Bruno Fernandes a ratat un penalty, în prelungiri (Video)
Manchester United a suferit primul eșec din acest sezon de Premier League, scor 0-1, contra lui Aston Villa, chiar pe Old Trafford.
Cristiano Ronaldo a jucat tot meciul, iar Edison Cavani și-a făcut revenirea pentru ultimele opt minute. Manchester United nu a reușit să marcheze în poarta lui Emiliano Martinez, ba chiar s-a văzut condusă după 88 de minute, când fundașul Kortney Hause a reluat cu capul în poarta lui David de Gea, după un corner.
Manchester United a avut șansa egalării în minutul 90+3, când a primit un penalty. Bruno Fernandes a fost cel care a decis să execute, deși pe teren se afla și Cristiano Ronaldo. Bruno Fernandes a șutat dezamăgitor, mult peste poartă.
Acesta este cunoscut ca un excelent executant de penalty-uri, dar de această data i-a dezamăgit pe fanii lui United. Manchester United are 13 puncte după șase etape disputate în Premier League, iar pentru echipa lui Solskjaer urmează duelul cu Villarreal, din Champions League.