Simona Halep a ajuns în finala turneului de la Roma după victoria din fața Garbinei Muguruza
Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.098.290 dolari, după ce a învins-o pe spaniola Garbine Muguruza, cu 6-3, 4-6, 6-4.
Halep a început bine meciul cu puternica ei adversară. Românca a fost agresivă, a jucat lung, a schimbat rapid direcţia, stânga-dreapa, a dat înălţime mingilor şi şi-a pus în dificultate rivala.
Muguruza a echilibrat în setul al doilea, pe care a reușit să îl câștige cu 6-4.Halep a condus cu 3-1 şi 4-2, după break-uri în ghemurile al patrulea şi al şaselea. Dar şi-a pierdut de trei ori serviciul şi jucătoarea spaniolă a luat setul, cu 6-4, după 90 de minute de joc.
În setul trei jocula continaut în același mod. Cu Simona în avantaj, a ajuns până la 5-1, și cu Muguruza revenind până la 5-4. Meciul a fost câștigat cu un break de Simona.
După acest meci, scorul întâlnirilor directe dintre cele două sportive este de 4-3 pentur Muguruza, toate victoriile româncei fiind pe zgură.
Halep va evolua, luni, în ultimul act cu o jucătoare din Cehia, ori cu Marketa Vondrousova, locul 19 WTA şi favorită 12, ori cu Karolina Pliskova, locul 4 WTA şi cap de serie 2.
Calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 150.000 de euro şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA.