22:40 • LIFESTYLE
Shakira a fost atacată de mistreți
Shakira a povestit că a fost atacată de doi mistreți în timp ce se plimba în parc cu fiul ei de 9 ani, potrivit BBC. Artista spune că animalele au atacat-o, după care au fugit în pădure cu poșeta ei.
Cântăreața a relatat bizara poveste într-o serie de postări pe Instagram. Ținând în fața camerei geanta pe care a recuperat-o între timp, ea a spus:„Priviți ce-au făcut doi mistreți care m-au atacat în parc cu poșeta mea”. „Mi-au luat poșeta în care se afla telefonul mobil. Au distrus tot”, a mai spus cântăreața.
Apoi s-a întors spre fiul ei și al fotbalistului Gerard Piqué de la FC Barcelona și i-a spus: „Milan, spune adevărul. Spune cum a înfruntat mama ta mistreții”. Shakira este ultima victimă a mistreților care devin din ce în ce mai agresivi în capitala catalană în ultimii ani.