Raluca Turcan: Actele normative pentru reintroducerea șomajului tehnic și a zilelor libere pentru părinți au fost trimise către Monitorul Oficial
Cele două acte normative privind reintroducerea şomajului tehnic şi a zilelor libere plătite pentru părinţi vor merge în scurt timp la Monitorul Oficial pentru publicare, a scris, sâmbătă, pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
„Ştiu că sunt măsuri aşteptate de oameni, tocmai de aceea am accelerat procedura de adoptare astfel încât ele să poată intra în vigoare în cel mai scurt timp posibil. Tot din acelaşi motiv, nu vreau să existe niciun dubiu referitor la conţinutul şi la aplicarea lor: angajaţii, angajatorii şi părinţii vor primi în continuare sprijin din partea statului, aşa cum au primit în toată perioada stării de urgenţă şi de alertă, pentru că aplicarea prevederilor acestor ordonanţe este o chestiune de zile„, a precizat Turcan.
Ministrul Muncii a menţionat faptul că Măsura şomajului tehnic, adică acordarea indemnizaţiei de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 se va aplica până la 31 decembrie 2021, pentru unele categorii de beneficiari.
Astfel, printre beneficiari sunt salariaţii angajatorilor care întrerup pe perioadă determinată activitatea total sau parţial, ca urmare a aplicării măsurilor de prevenire şi control ale infecţiilor cu SARS-CoV-2, prevăzute în actele normative emise de administraţia publică centrală şi/sau a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, stabilite în funcţie de incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate.
Șomaj tehnic pentru comercianți și operatori economici
Totodată, de această măsură beneficiază şi salariaţii angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu excepţia salariaţilor aflaţi în concediu medical şi care primesc indemnizaţia de asigurări sociale aferentă.
Măsura şomajului tehnic se aplică şi pentru profesionişti precum comercianţii, întreprinzătorii, operatorii economici, dar şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor şi drepturile conexe, persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza legii privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, persoane implicate în activităţi sportive precum sportivi, antrenori, medici, asistenţi medicali, maseuri, kinetoterapeuţi etc.
„Părinţii vor beneficia de zile libere plătite, adică a unei indemnizaţii de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut, pentru fiecare zi liberă acordată, în cazul suspendării cursurilor cu prezenţă fizică, până la sfârşitul anului şcolar 2021 – 2022. Beneficiază de această măsură părinţii care au copii în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, înscrişi la unităţi de învăţământ, inclusiv antepreşcolar„, a subliniat Raluca Turcan.