Adrian Mutu pleacă de la FCU Craiova. Din ce motiv și cine preia echipa

Publicat: 04 oct. 2021, 19:00, de Eliza Popa, în SPORT , ? cititori
Adrian Mutu pleacă de la FCU Craiova. Din ce motiv și cine preia echipa

Adrian Mutu pleacă de la conducerea tehnică a echipei FCU Craiova. Se desparte de grupare după rezultatele slabe, iar ultimul dintre acestea a venit ieri seară, când a pierdut cu 0 la 2 confruntarea cu rivala locală CSU Craiova.

A fost al șaptelea meci consecutiv în care FCU Craiova nu a obținut o victorie. A avut 3 remize și 4 înfrângeri. Se află acum pe locul 13 în clasament, cu 9 puncte. Adrian Mutu a preluat FCU Craiova în vară, când a semnat un contract pe doi ani. Potrivit gsp.ro, rezilierea acestui contract se va face de comun acord, iar Mutu va primi o sumă compensatorie.

Dacă la finalul turului, peste 4 etape, echipa se clasa sub locul 8, Mutu ar fi putut fi demis fără a primi vreo despăgubire, dar conducerea clubului nu a mai vrut să aștete. Ieri seară, Mutu spunea că nu ține de scaun.

Pentru moment, echipa va fi condusă de preparatorul fizic Dan Vasilică.