Guvernul a aprobat eliberarea în regim ambulatoriu a medicamentului Favipiravir pentru bolnavii COVID cu forme uşoare
Guvernul a aprobat prin ordonanţă de urgenţă posibilitatea eliberării în regim ambulatoriu a medicamentului Favipiravir pentru bolnavii COVID cu forme uşoare, a anunţat luni ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.
„Este vorba despre o ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care s-a completat Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Practic, este vorba despre faptul că, în protocolul de tratament al bolilor infecto-contagioase, poate fi eliberat în regim ambulatoriu de farmacia cu circuit închis din spitale, la recomandarea medicului specialist din cadrul spitalului, vorbim aici în principal despre posibilitatea eliberării medicamentului Favipiravir pentru bolnavii COVID cu forme uşoare”, a declarat Cseke Attila, la finalul şedinţei de Guvern.
El a explicat că medicamentul menţionat are autorizaţie temporară, din India, şi nu este pe lista de compensate în România.
„Drept urmare, nu poate fi acordat pe gratis în sistemul farmaciilor. De asemenea, acest medicament este introdus în România pe o autorizaţie de nevoi speciale, deci nu are autorizaţie de punere pe piaţă solicitată de către producător”, a spus Cseke Attila.