Tanczos Barna: 50 de bani pentru fiecare ambalaj reutilizabil dat înapoi. Dar abia din toamna lui 2022
Guvernul a adoptat hotărârea prin care ambalajele reutilizabile pot fi returnate contra sumei de 0,5 lei pentru fiecare bucată. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Tánczos Barna, după ședința Executivului. Ambalajele pot fi depuse în orice punct, indiferent de unde a fost cumpărat produsul. Însă recompensarea ar trebui să devină efectivă abia de la 1 octombrie 2022.
„Am adoptat o Hotărâre privind returnarea ambalajelor reutilizabile, acel sistem de garantie de returnare. Este o obligaţie a producătorilor care, prin acest sistem, îndeplinesc responsabilitatea pentru preluarea şi transportul ambalajelor.
Fiecare producător are obligaţia de a se înregistra în sistem. Prin realizarea obligaţiilor legale şi în primul an trebuie să avem o rată de recuperare a acestor ambalaje de 65 la sută la sticlă, 65% la plastic şi 65% din metal, urmând ca în anul 3 să avem până la 95%.
Data de pornire a acestui sistem este 1 octombrie 2022. Sper să reuşească producătorii, comercianţii şi statul român să se încadreze în termen. Trebuie să se organizeze punctele de colectare, de returnare, trebuie să se înregistreze în sistem şi să asigure posibilitatea predării ambalajelor contra acelei garanţii de 0,5 lei”, a anunţat Tánczos Barna, la finalul şedinţei de Guvern.
Rambursarea garanției, cash sau pe card
Unităţile Administrativ Teritoriale se vor putea implica, a mai anunţat ministrul.
„UAT primesc şi ele un rol, în parteneriat cu comercianţii care au structuri de comercializare sub 300 metri pătraţi. Pot realiza împreună aceste puncte sau pot constitui aceste puncte de returnare astfel încât în mediul rural, în primul rând, aceste puncte să fie realizate împreună cu autoritatea publică locală.
Rambursarea garanției se va face prin cash, respectiv transfer electronic. Producătorii vor plăti un tarif de administrare. Tariful de gestionare va fi plătit de comercianţi. Indiferent de unde ai cumpărat produsul, poţi returna ambalajul oriunde”, a precizat ministrul Mediului.