“Pur şi simplu o nebunie”: Referendum și alegeri regionale în Italia
Italienii au fost chemați să meargă la vot, în cadrul unui referendum naţional – pe 20 septembrie, cu privire la reducerea numărului de parlamentari, dar şi la alegeri regionale – pe 21 septembrie.
Faptul că italienii s-au pronunțat duminică, 20 septembrie, asupra reducerii numărului de parlamentari, reprezintă o promisiune electorală a Mișcării 5 Stele (M5S) ce ar trebui să se concretizeze. Numărul de parlamentari ar urma să scadă de la 945 la 600, conform La Stampa.
O posibilă victorie a dreptei ar fi o lovitură
Cât privește alegerile regionale de luni, șapte regiuni cu peste 20 de milioane de locuitori au fost implicate în procesul de votare, potrivit AFP. În trei dintre ele, o posibilă victorie a dreptei ar fi o lovitură pentru guvernului lui Giuseppe Conte, coaliţie formată în urmă cu un an între M5S şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga). Potrivit presei italiene, frica i-a copleşit pe unii observatori şi preşedinţi de secţii de vot, care s-au retras în masă la nivelul întregii ţări. Oraşul Milano a lansat astfel un apel de urgenţă, sâmbătă, pe reţelele sociale, pentru înlocuirea a 100 de preşedinţi de secţii de votare.
În opinia lui Massimo Galli, medic infecţionist la Milano, aceste alegeri, amânate de mai multe ori, sunt „pur şi simplu o nebunie”.