Guvernul a majorat nivelul burselor școlare

Publicat: 06 oct. 2021, 22:14, de Cezar Amariei, în Educație , ? cititori
Guvernul a majorat nivelul burselor școlare
elevi

Guvernul a stabilit în ședința de miercuri cuantumul minim al al burselor școlare, a anunțat ministrul Educației Sorin Câmpeanu.

Bursele de performanță cresc de cinci ori, de la 100 de lei la 500 de lei pentru un elev. Bursele de merit se dublează, de la 100 la 200 de lei. În același timp crește plafonul de la care acestea vor putea fi acordate, de la media 8,50 la media 9,50”, a spus ministrul. Câmpeanu spune că din cauza predării online rezultatele au fost mult distorsionate și 50% din elevi s-ar fi încadrat pentru burse de merit.

Bursele de studiu au înregistrat o creștere de 50%, de la 100 de lei la 150 de lei, iar bursele de ajutor social, înțelegând nevoia de sprijin a elevilor din zonele defavorizate, au fost dublate de la 100 de lei la 200 de lei”, a mai spus ministrul.

În anul școlar 2020 – 2021 un număr de 533.000 de elevi au înregistrat medii de peste 8,50 iar 347.000 de elevi au înregistrat medii peste 9,50.

Cuantumurile vor fi valabile odată cu semestru II al anului școlar 2021 – 2022, care începe în data de 10 ianuarie.

O altă hotărâre de Guvern prevede adoptarea costului standard pentru copil în creșă pentru unitățile de învățământ privat și confesional în valoare de 15.000 de lei, la care se adaugă costul destinat cheltuielilor materiale și pregătirii profesionale, în valoare de 585 de lei pentru un elev.