12:03, 12.12.2024 • METEO
Se anunță vreme deosebit de rece zilelele următoare
Vremea se anunță deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, în următoarele trei zile, cu valori termice mult mai coborâte decât normalul perioadei, potrivit unei informări publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În jumătatea sudică a ţării va ploua pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar sâmbătă şi duminică, va ploua în special în vest şi sud-vest.
La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile şi pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 15 – 25 litri/mp, iar izolat în Banat şi Oltenia 30 – 35 litri/mp.
Temporar vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaţilor Meridionali, în sudul Banatului şi pe litoral, cu viteze de peste 60 – 70 km/h iar local şi în regiunile sud-estice, sudice şi în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45 – 60 km/h.