„Cântă, zboară, înalţă-te”: Azi e Ziua mondială a păsărilor migratoare
Ziua mondială a păsărilor migratoare este sărbătorită la nivel mondial din anul 2006, fiind iniţiată şi promovată de Secretariatul Convenţiei pentru conservarea speciilor migratoare şi animalelor sălbatice (CMS) şi Secretariatul Acordului privind Conservarea Păsărilor de Apă Migratoare Africano-Eurasiatice (AEWA).
Ulterior, s-a decis ca evenimentele importante legate de sărbătorirea Zilei mondiale a păsărilor migratoare să fie organizate de două ori pe an, în cea de-a doua Sâmbătă din lunile Mai şi Octombrie. În 2021, Ziua mondială a păsărilor migratoare a fost stabilită pentru datele de 8 mai şi de 9 octombrie.
Ziua mondială a păsărilor migratoare reprezintă o campanie anuală de sensibilizare care evidenţiază necesitatea conservării păsărilor migratoare şi a habitatelor acestora. Ea are o acţiune de informare globală şi este un instrument eficient pentru a ajuta la creşterea gradului de conştientizare a ameninţărilor cu care se confruntă păsările migratoare, importanţa lor ecologică şi necesitatea cooperării internaţionale pentru conservarea acestora. În fiecare an, în întreaga lume sunt organizate evenimente publice, cum ar fi festivaluri de păsări, programe de educaţie, expoziţii şi excursii de observare a păsărilor pentru a sărbători această zi. Activităţile de Ziua mondială a păsărilor migratoare au loc în diferite ţări şi zone de pe glob, unite printr-o campanie cu o temă comună.
„Sing, Fly, Soar – Like a Bird!”
Potrivit www.worldmigratorybirdday.org, tema aleasă pentru 2021 a Zilei mondiale a păsărilor migratoare este: „Cântă, zboară, înalţă-te – Ca o pasăre!” („Sing, Fly, Soar – Like a Bird!”).
Anul acesta, campania se concentrează asupra cântecului şi zborului păsărilor ca modalitate de a inspira şi a conecta oamenii de toate vârstele din întreaga lume, în dorinţa lor de a celebra păsările migratoare şi de a se uni într-un efort comun, global pentru a proteja păsările şi habitatele de care au nevoie pentru a supravieţui. Tema din 2021 a Zilei mondiale a păsărilor migratoare reprezintă o invitaţie pentru oameni să se reconecteze cu natura ascultând activ şi urmărind păsările, oriunde s-ar afla. În acelaşi timp, campania face apel la oamenii din întreaga lume să-şi folosească vocea şi creativitatea pentru a-şi exprima aprecierea comună faţă de păsări şi natură.
Ziua mondială a păsărilor migratoare 2021 este nu doar o sărbătoare a păsărilor, ci şi un moment important pentru a reflecta asupra propriei noastre relaţii globale cu natura şi pentru a evidenţia dorinţa noastră colectivă de a face mai mult pentru a proteja păsările şi natura într-o lume post-pandemică.
Şi în România sunt organizate diverse acţiuni în preajma Zilei mondiale a păsărilor migratoare, precum monitorizarea speciilor de păsări sălbatice, distribuirea de materiale informative, organizarea de conferinţe în care sunt expuse aspecte semnificative privind conservarea acestor specii etc. Conform Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD), România a aderat la Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice prin Legea nr. 13/1998 şi a ratificat Acordul AEWA prin Legea nr. 89/2000.