Cum s-ar face anticipatele, în viziunea PSD
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat, în direct, la Europa FM, cum s-ar ajunge la alegeri anticipate – singura soluție potrivită, în viziunea liderului PSD.
PSD susține varianta unui guvern de specialiști pentru următoarele luni și convocarea de alegeri anticipate în luna martie a anului viitor, prin semnarea unui pact între partidele care ar forma o majoritate special ca să forțeze anticipatele.
“Acel guvern (de specialiști) intră într-un calendar, își asumă calendarul convenit de o majoritate, se ajunge în luna februarie, martie, își depune demisia, cad cele două propuneri de guvern fiindcă există o majoritate și presupun că ne respectăm semnăturile, și intrăm la alegeri anticipate”. PSD nu susține cici varianta unui guvern minoritar, nici pe cea a formării unui guvern din social-democrați. Președintele Klaus Iohannis a invitat partidele la consultări luni, 11 octombrie. Între timp, s-a exprimat împotriva variantei alegerilor anticipate.
„Cu aroganțe, lucrurile nu se rezolvă”
“Este, în realitate, aproape imposibil de declanșat alegeri anticipate, nemaivorbind de faptul că probabil nici nu este de dorit, nu suntem nici măcar la un an distanță de alegeri parlamentare. Ce ar aduce? Aceleași partide, probabil cu aceleași procente, poate puțin, puțin modificate, ceea ce ne-ar exact înapoi în situația în care suntem astăzi. Faptul că un partid tot defilează cu alegeri anticipate mi se pare mai degrabă o formă de eschivă din partea acestui partid, decât altceva” a spus Klaus Iohannis joi, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor.
Invitat în emisiunea “Piața Victoriei” de la Europa FM, liderul PSD, Marcel Ciolacu, l-a îndemnat pe președinte să își ia în serios rolul de mediator. “Cu aroganțe, lucrurile nu se rezolvă”, a spus Marcel Ciolacu, referindu-se inclusiv la gestul președintelui de a pune PSD pe locul doi, pe lista consultărilor, deși are cel mai mare număr de parlamentari.