Covid-19: Carența de seleniu și zinc mărește riscul formelor grave de boală
Aproape toți pacienții spitalizați pentru Covid-19 care au făcut forme grave sau au decedat prezentau o gravă carență de seleniu și zinc în sânge, la internare, semnalează un studiu publicat de ”7sur7”, realizat de un colectiv de cercetători belgieni.
În cadrul acestui studiu, efectuat la Universitatea Grand, au fost analizate probe de sânge prelevate de la 138 de bolnavi.
Noi am dorit să verificăm nivelul anumitor nutrienți din sângele pacienților. Știam, datorită studiilor anterioare, că persoanele care prezintă carențe ale unor nutrienți sunt mult mai expuse la forme grave de infecții virale. Noi am dorit să știm dacă acest aspect este valabil și în cazul Covid-19, precizează profesorul Gijs Du Laing.
Potrivit studiului, 7 din 10 pacienți prezentau forme grave de carență de seleniu și zinc. Pacienții care nu prezentau aceste carențe sau erau mai puțin pronunțate au supraviețuit infecției Covid-19 și s-au refăcut mai rapid.
Autorii studiului consideră că aceste carențe reprezintă un factor de risc mai important decât diabetul sau obezitatea.
Pentru a limita aceste riscuri, autorii studiului recomandă supravegherea mai atentă a alimentației în general, dar în mod special cea a persoanelor în vârstă.
În Belgia, persoanele în vârstă din centrele de îngrijire primesc suplimente de fier și vitamina D în afara preparatelor zilnice, dar ei au nevoie inclusiv de selenium și zinc pentru a le asigura buna funcționare a sistemului lor unitar.