Prețul la energie – Marota electorală a întrecerii dintre PNL, PSD și USR
Pe fondul creșterii alarmante a prețului pe care românii trebuie să îl plătească pentru energie electrică și gaze în ultimele luni, USR a depus la Parlament un proiect de lege ce vizează scăderea valorii facturilor la energie și gaze pentru consumatorii casnici și IMM-URI.
Nici social-democrații nu au stat cu mâinile în sân, aceștia au deja depus de câteva zile un proiect de plafonare a prețurilor în acest sector, în timp ce Florin Cîțu a promis că va veni și el cu o soluție pentru români după ce trece criza politică.
Propunerea USR de scădere a valorii facturilor la energie și gaze
”Soluţia stă în măsuri care să nu distorsioneze piaţa şi să nu pericliteze investiţiile în sectorul energetic. Putem începe imediat cu acea parte din preţ formată din taxele indirecte pe care le ia statul.”, a declarat deputata USR Cristina Prună, potrivit unui comunicat oficial al USR. ”Avem nevoie ca statul român să demonstreze că este stabil şi predictibil. În plus, proiectul nostru are beneficiul că se adresează tuturor consumatorilor, casnici şi non-casnici, şi că încasările din TVA la bugetul de stat pot rămâne similare cu cele precedente, dinainte ca preţul energiei să explodeze”, spune fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, unul dintre inițiatori.
Concret, proiectul USR de lege cuprinde cinci măsuri pe termen scurt:
- Scăderea de la 19% la 5% a cotei TVA aplicate energiei electrice pentru consumatorii finali pe o perioadă de 6 luni.
- Abrogarea accizei aplicate energiei electrice.
- Scăderea pe o perioadă de 6 luni, sub formă de credit fiscal, din impozitul pe profit datorat sau, după caz, din impozitul pe venitul microîntreprinderilor a 50% din cheltuielile suplimentare generate de creşterea de preţuri raportată la indicele preţurilor de consum la energie electrică şi gaze naturale.
- Exceptarea de la obligaţia de achiziţie a certificatelor verzi pentru energia facturată consumatorilor casnici pe o perioadă de 6 luni.
- Acordarea unui ajutor centralelor electrice de termoficare în sumă de 50% din creşterea cheltuielilor cu achiziţia de gaze naturale raportată la indicele preţurilor de consum la gaze naturale din luna iulie 2021.
PSD vrea plafonarea prețurilor la electricitate și gaze
PSD a depus în Parlament, în urmă cu o săptămână, un proiect de lege care prevede plafonarea prețurilor la electricitate și gaze la nivelul mediei ultimelor 6 luni și subvenționarea a 50% din scumpirea rezultată în facturile populației. Plafonul este stabilit la media prețurilor din perioada martie-septembrie 2021. Acest lucru implică o scădere a prețurilor la o valoare care se menține pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare.
Prin proiectul PSD, prețurile din facturile de energie electrică vor fi reduse imediat cu un procent de până 43%, în funcție de contractul pe care îl are fiecare consumator. La gaz, reducerea ajunge până la 23%, în funcție de contractele pe care le are fiecare consumator. În cazul energiei electrice, în acest moment ofertele de preț pentru energie electrică variază între 406 lei/MWh și 670 lei/MWh (față de 341 lei, în decembrie 2020).
Legea PSD introduce un preț maxim de 380 lei/MWh, respectiv media prețurilor din perioada martie-septembrie 2021. Deci prețurile din facturi vor fi reduse imediat cu un procent de până 43%, în funcție de contractul pe care îl are fiecare consumator. În cazul gazelor naturale, în acest moment, ofertele de preț variază între 211 lei/MWh și 250 lei/MWh (față de 135 lei în urmă cu un an).
Prețul maxim impus prin Legea PSD va fi de 192 lei/MWh. Deci facturile vor fi reduse imediat la acest preț maximal de 192 lei, care va fi menținut pe următoarele 6 luni. Reducerea până la 23,2% în funcție de contractele pe care le are fiecare consumator.
Cîțu a promis plafonarea prețurilor la energie după rezolvarea crizei politice
Premierul demis Florin Cîţu a declarat și că PNL şi Guvernul susţin plafonarea preţurilor la energie în România, iar o decizie în acest sens ar urma să fie luată în prima şedinţă de Executiv, după rezolvarea crizei politice.
Nu este clar dacă plafonarea se referă la prețurile la energie electrică la producător, adică a prețurilor la care producătorii vând energia în piață sau este vorba despre o plafonare a prețurilor la furnizor, adică a prețului la care furnizorii vând energia clienților finali.
La fel, nu este clar dacă plafonarea se aplică la prețurile energiei vândute spot sau pe contracte bilaterale, pe piețele centralizate și nici cum se face această plafonare, dat fiind producătorii au costuri diverse de producție, date de tipul materiei prime utilizate – apă, vânt, soare, cărbune, gaz, uraniu. La fel, se înțelege că plafonarea se face la nivelul actual al prețurilor, dar premierul nu a specificat, din nou, despre ce preț este vorba: prețul din contracte semnate deja pe o lună înainte, un trimestru, un an, la un producător sau la toți.