Pelerinaj în pandemie: Peste 5.000 de persoane aşteaptă la rând să se închine la racla cu moaştele Sfintei Parascheva

Publicat: 14 oct. 2021, 12:45, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Pelerinaj în pandemie: Peste 5.000 de persoane aşteaptă la rând să se închine la racla cu moaştele Sfintei Parascheva

Mii de persoane asistă, joi, la Sfânta Liturghie săvârşită de Hramul Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Peste cinci mii de pelerini stau la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei. Mulţi dintre participanţi nu poartă mască de protecţie şi nici nu păstrează distanţa, transmite News.ro.

Slujba cu ocazia Hramului Sfintei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi se desfăşoară pe pietonalul Ştefan cel Mare, în dreptul Catedralei Mitropolitane, şi este oficiată de un sobor de 18 preoţi, în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Ceremonia religioasă se desfăşoară în condiţii speciale din cauza restricţiilor impuse de pandemia Covid-19. Mulţi dintre cei care stau la rând nu poartă mască şi nu sunt respectate condiţiile de distanţare.

Pe pietonalul din faţa scenei unde are loc Sfânta Liturghie au fost amplasate sute de scaune, în timp ce în zona Catedralei au fost montate ecrane uriaşe pe care credincioşii pot urmări evenimentul. Pe de altă parte, continuă pelerinajul la racla Sfintei Cuvioasei Parascheva, aşezată în curtea catedralei ieşene.

În cursul dimineţii de joi rândul pelerinilor a atins peste un kilometru, peste 5.000 de credincioşi aşteptând să se închine la raclă.

Pelerinajul de la Iaşi a început la sfârşitul săptămânii trecute, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva urmând a fi reintroduse în Catedrala Mitropolitană vineri, 15 octombrie.