Cum ar putea arăta Cabinetul Cioloș 2. Organigrama miniștrilor unui guvern minoritar USR
Conducerea USR A stabilit în şedinţa Biroului Naţional (BN) că, în cazul în care foștii parteneri vor refuza refacerea coaliţiei, Dacian Cioloş să se prezinte în Parlament cu un guvern monocolor USR. Până duminică lista finală cu aceștia trebuie făcută. Vlad Voiculescu și Stelian Ion sunt două dintre numele celor care ar urma să dețină portofoliile ministeriale.
Useriștii au pe masă și varianta în care PNL ar fi dispus să propună un nume de premier altul decât Florin Cîțu. Surse din interiorul USR spun că în cazul în care s-ar reface Coaliția, sunt pregătiți să intre la negocieri pentru viitorul Guvern.
„Dacă liberalii ar numi premierul, putem porni de la protocolul inițial al Coaliției și următoarea nominalizarea ne-ar aparține. Pe negocierea portofoliilor din Guvern prioritate au pentru noi Transporturile și Fondurile Europene și obligatoriu un minister avizator fie Justiția, fie Finanțele”, au explicat sursele citate.
Dincolo de situații ipotetice, useriștii iau în calcul eșecul negocierilor cu PNL și UDMR și pregătesc un program de guvernare și un guvern monocolor pe care să-l prezinte Parlamentului săptămâna viitoare. Iată cum ar putea arăta Cabinetul Cioloș 2:
- Vicepremier: Dan Barna
- Ministrul Finanțelor: Anca Dragu / Claudiu Năsui
- Ministrul Educației: Ștefan Pălărie
- Ministrul Sănătății: Ioana Mihăilă (sub semnul întrebării)
- Ministrul Internelor: Dragoș Tudorache
- Ministrul Dezvoltării: Ionuț Moșteanu
- Ministrul Transporturilor: Cătălin Drulă
- Ministrul Fondurilor Europene: Cristian Ghinea
- Ministrul Muncii: Oana Țoiu / Dragoș Pîslaru
- Ministrul Economiei: Cristina Prună
- Ministrul Justiției: Stelian Ion / Raluca Prună
- Ministrul Culturii: Iulian Bulai / Marius Manole
- Ministrul Agriculturii: George Cățean
- Ministrul Mediului: Octavian Berceanu
- Ministrul Tineretului: Tudor Pop
- Ministrul Apărării: Nicu Fălcoi
- Ministrul Digitalizării: Radu Panait / Cosette Chichirău