Londra sfidează UE. Cum s-a ajuns până aici
”Londra sfidează UE şi solicită un nou protocol irlandez”, titrează cotidianul spaniol ABC, care explică acest lucru într-un mod detaliat.
„Într-un nou capitol al partajului dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană după recentul lor divorț, guvernul premierului Boris Johnson solicită UE să reducă verificările mărfurilor britanice exportate în Irlanda în schimbul accesului în timp real la baza de date a tranzacțiilor comerciale britanice, pentru a putea fi controlate produsele care intră în Republica Irlanda”, notează ABC. Pe de altă parte, The Independent notează că ”Bruxelles-ul va oferi Marii Britanii o nouă concesie, un nou acord vizând Irlanda de Nord, dar e hotărât să respingă eliminarea rolului judecătorilor europeni în această provincie.
Curtea Europeană de Justiție trebuie să rămână instanța care interpretează legislația europeană”, susține un înalt oficial european, citat de Independent. La rândul său, Le Monde amintește că, cu cât se apropie mai mult alegerile prezidențiale din Franța, va fi tot mai greu să se poată oferi un asemenea compromis Londrei, din cauza poziției dure a lui Emmanuel Macron în privința Irlandei de Nord.
”Temerile legate de eventuala ieșire din organizație a Poloniei, după ce Curtea sa Constituțională a contestat prioritatea legislației europene, au complicat și ele problema”, explică Independent, subliniind că ”orice concesie oferită Marii Britanii pe tema jurisdicției Curții Europene ar putea fi pretinsă ulterior și de Varșovia”.