Cîțu: România a pierdut 4,7 milioane de euro de la UE pentru decontarea de teste Covid 19. Cine ar fi vinovat de situație
România a pierdut fonduri europene de 4,7 milioane de euro pentru decontarea de teste RT PCR şi rapide antigen pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2, a declarat, joi, premierul interimar Florin Cîţu. Acesta susţine că situația a fost generată de fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, nu a urgentat semnarea contractului de finanţare.
Potrivit prim-ministrului, Comisia Europeană a lansat o linie de finanţare destinată statelor membre în vederea asigurării accesului la certificatele verzi COVID, în cadrul instrumentului de finanţare ESI şi au fost solicitate depuneri de aplicaţii.
El a precizat, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Sănătăţii a depus o aplicaţie pentru obţinerea de fonduri în data de 2 iulie, care a fost analizată de Comisia Europeană şi aprobată suma de 4,7 milioane de euro pentru decontarea a 88.350 teste PCR şi 89.760 teste rapid antigen.
„Decontarea, rambursarea testelor se poate realiza doar în corelare cu eliberarea certificatelor verzi pentru persoane solicitante pentru perioada iunie – octombrie 2021. În ceea ce priveşte semnarea contractului de finanţare menţionăm următoarele: acesta a fost transmis spre avizare internă în prima jumătate a lunii august, Direcţia Juridică a discutat de mai multe ori cu ministrul de la acel moment despre necesitatea semnării urgente a acestuia; contractul a fost returnat Direcţiei Juridice neavizat în 7 septembrie. Deci, aceşti bani au fost pierduţi pentru că ministrul de la momentul respectiv nu a dat curs acestui lucru„, a afirmat Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.