Florin Răducioiu se întoarce la Dinamo: „Director tehnic, sportiv, manager, ce vrea el” (Video)
Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a susținut, joi, o conferinţă de presă, în care a anunțat că gruparea din Ștefan cel Mare va face 3-4 transferuri. De asemenea, Rednic a a anunțat că fostul atacant dinamovist Florin Răducioiu va face parte din conducerea clubului „alb-roşu”.
„În situaţia noastră, orice meci, orice punct, orice puncte acumulate sunt binevenite şi avem nevoie ca de aer. Am avut aproape zece zile la dispoziţie să lucrez cu piesele mele, să-i cunosc mai bine, am avut şi un meci amical, am făcut şi un meci la Săftica şi mi-am făcut o părere şi o imagine legate de ce avem, legate de ce putem să aducem în perioada asta. Astăzi, Michel Espinosa va semna, este la club acum. Până duminică vor semna încă doi jucători, un atacant. Avem două posibilităţi, un atacant din Olanda şi un atacant din Bulgaria. Tomas (n.r. – Vestenicky) abia astăzi o să facă testul fizic, după care o să luăm o decizie. Avem discuţii avansate cu un fundaş dreapta, care a jucat în Belgia, îl cunosc, sper să semneze şi de luni să-l am, să poată să intre în programul echipei. Ei nu au venit în probe, doar voi îi vedeţi că sunt în probe.
În situaţia actuală, am posibilitatea ca jucătorii să vină, să facă testul medical, să facă testul fizic, că asta este foarte important, nu vreau să mă leg acum de ce s-a făcut până să vin eu la echipă, dar sunt probleme fizice şi asta ne arată rezultatele la testul făcut de Andrei (n.r. – Antoce, noul preparator fizic). Uşor, treptat, în fiecare zi, încercăm ca să-i aducem măcar la 80 la sută din posibilităţile fizice. Important este să luăm puncte până în iarnă, când o să fie altceva. Ştiţi foarte bine că jucătorii care au venit după ce s-a dat voie la transferuri au o opţiune din partea clubului în iarnă, cei care vin aduşi de mine au o opţiune în iarnă.
Nu vrem să riscăm. Cine confirmă rămâne, cine nu, pleacă. Celor care rămân li se vor mări salariile. Aseară am avut o discuţie până la 12.00 noaptea cu cei din conducere, legat de situaţia noastră, de situaţia financiară şi lucrurile sunt pentru momentul de faţă OK. La meciul de la Mediaş ne dorim să luăm puncte, un punct, pentru că e o echipă care are altă faţă de când au schimbat antrenorul, joacă foarte bine.
Sunt jucători acolo cu care am lucrat, Filip, Horşia, Grădinaru, jucători cu calitate. Trebuie să ne aşpteptăm la un meci foarte greu. Şi ei sunt în situaţia în care sunt, dar eu am încredere, mai ales după discuţiile pe care le-am avut, după evoluţia pe care am avut-o la ultimul meci cu UTA, o echipă care şi-a propus play-off-ul anul acesta, cu care am reuşit să facem o partidă bună. Am avut ceva probleme săptămâna asta, dar în afară de Iliev, răcit, toţi jucătorii sunt la dispoziţia mea. Mi-a fost teamă că are covid, dar nu are, a ieşit negativ, el nu va face deplasarea la Mediaş”, a declarat Rednic, într-o conferinţă de presă.
Tehnicianul a anunţat cooptarea fostului internaţional Florin Răducioiu în conducerea clubului: „Au fost o groază de nume… Cu cine am vorbit? Am vorbit cu Răducioiu. În momentul acesta îl doresc pe Răducioiu ca să vină lângă echipă. M-am întâlnit cu el, a rămas ca domnul Mureşan să discute săptămâna asta. Am vorbit şi cu Dănciulescu înainte, am înţeles situaţia, are şi el dreptate. Cel cu care am discutat şi a acceptat să vină la Dinamo este Răducioiu. (n.r. – pe ce post) Director tehnic, sportiv, manager, ce vrea el. În plus de asta, la cum arată, mă gândesc să-l mai bag vreo 5-10 minute la sfârşit să ţină de minge. Radu a fost un jucător foarte mare, a jucat pe unde a jucat, vorbeşte, vorbeşte bine româneşte acum. Eu cred că o să vină la noi.”
Rednic a precizat că la Dinamo trei sferturi din lot este vaccinat.
„Sunt probleme din cauza noastră, pentru că a fost o relaxare totală în vară şi acum începem să ne plângem că <uitaţi ce se întâmplă>. Eu, cât nu am antrenat, am fost în Belgia şi acolo au fost restricţii care s-au ţinut. Noi am lăsat libertate şi la mare, şi la munte şi peste tot şi acum plângem şi ne băgăm pe gât vaccinurile. Normal că suntem îngrijoraţi, de aceea luăm măsurile la cantonament. Băieţii se dezbracă în camere, vin direct la antrenament. Noi ne luăm toate măsurile, dar după aia se duc acasă… Cred că trei sferturi sunt vaccinaţi. Toate rezultatele la testele PCR au fost negative”, a explicat Mircea Rednic.
Dinamo va evolua, vineri, de la ora 20.30, în deplasare, cu Gaz Metan Mediaş, în primul meci al etapei a 12-a a Ligii I.