Importuri record de energie pentru România joi, după deconectarea unui reactor de la Cernavodă
Importurile de electricitate au atins, joi, un record istoric, din cauza deconectării automate a unui reactor nuclear de la Cernavodă. România a achiziționat peste 2.600 de MW, foarte aproape de capacitatea maximă de import, 3.000 de MW, potrivit datelor Transelectrica.
Nivelul cel mai mare al importurilor de electricitate a fost atins la ora 9:47, adică exact ora la care unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată de la sistemul energetic naţional (SEN), după cum arată datele Transelectrica analizate de Agerpres.
În intervalul următor importurile au început să scadă uşor şi au ajuns la 2.296 MW la ora 14:40, când consumul era de 7.639 MW, iar producţia internă se ridica la 5.343 MW.
Joi dimineaţa, Nuclearelectrica a anunţat că unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat ca urmare a declanşării întrerupătoarelor de livrare a energiei în SEN. Specialiştii CNE Cernavodă susţin că deconectarea automată s-a produs în condiţii de siguranţă, în prezent, fiind investigate cauzele care au condus la această situație.