Aceștia sunt miniștrii cu care va merge USR în Parlament. Comitetul Politic a validat lista cabinetului Cioloș și programul de guvernare
Comitetul Politic al USR a validat, duminică seara, lista de miniștri și forma finală a programului de guvernare. Propuse de Biroul Național, deciziile validate duminică seara vor fi depuse luni în Parlament de premierul desemnat Dacian Cioloș.
„USR este singurul partid care și-a asumat responsabilitatea guvernării și a venit cu plan concret de soluții și măsuri pentru combaterea pandemiei, rezolvarea crizei prețurilor și pentru punerea în aplicare a reformelor din PNRR.
În plin val patru al pandemiei de COVID-19, România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline și acesta a fost obiectivul nostru, exprimat clar din momentul negocierilor pentru formarea noului executiv.
Sperăm ca, în ultimul ceas, toate partidele parlamentare să dea dovada de responsabilitate și să nu mai prelungească actuala criza politică”, transmite USR.
Lista și forma finală a programului de guvernare vor fi depuse luni în Parlament, de către premierul desemnat Dacian Cioloş.
„Indiferent de situaţie, cred că şi pentru PSD tot noi putem fi o soluţie pentru a depăşi lunile care urmează. Poate ne rupem gâtul şi veţi scăpa de noi. Sau poate vom reuşi să ţinem lucrurile sub control şi vă vom permite să vă număraţi liniştiţi procentele. Oricum ar fi, ieşiţi în câştig, pentru că sunt convins că nu vreţi să vă treziţi pe tavă cu o ţară demolată”, a scris Cioloş pe Facebook.
Potrivit unui comunicat de presă al partidului, aceasta este lista finală a Guvernului Cioloș:
Prim ministru – Dacian Cioloş
Ministerul Finanţelor – Dragoş Pîslaru
Ministerul Afacerilor Interne – Alin Stoica
Ministerul Afacerilor Externe – Dan Barna
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – George Căţean
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Mihai Goţiu
Ministerul Justiţiei – Stelian Ion
Ministerul Apărării Naţionale – Nicu Fălcoi
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Claudiu Năsui
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Cristian Ghinea
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Ionuţ Moşteanu
Ministerul Energiei – Cristina Prună
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – Cătălin Drulă
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – Oana Ţoiu
Ministerul Sănătăţii – Ioana Mihăilă
Ministerul Culturii – Iulia Popovici
Ministerul Tineretului şi Sportului – Tudor Pop
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Monica Berescu
Ministerul Educaţiei – Corina Atanasiu