Doi soți care au refuzat să se vaccineze au murit de COVID, lăsând în urmă cinci copii
Doi soți din statul american Virginia, în vârstă de 46 și 48 de ani, au murit de Covid la câteva săptămâni distanță, lăsând în urmă cinci copii și o familie îndoliată și revoltată de faptul că aceștia au refuzat categoric să se vaccineze.
Kevin și Misty Mitchem au fost încurajați de rude să se vaccineze împotriva Covid, însă aceștia s-au împotrivit. Cuplul era căsătorit de 17 ani și avea patru copii împreună, în timp ce Kevin mai avea un copil dintr-o relație anterioară, transmite NBC.
Fratele lui Kevin, Mike Mitchem, a povestit că acesta a început să tușească luna trecută, s-a dus la spital și s-a întors acasă cu medicamente pentru tuse.
După câteva zile a fost testat pozitiv cu Covid-19 și i s-a spus să rămână izolat acasă. După câteva zile, soția lui, Misty, diabetică, s-a îmbolnăvit și a fost dusă la spital.
Misty a fost dusă direct la Terapie Intensivă, în stare critică. A doua zi, și Kevin a fost internat în spital.
„În decurs de cinci ore, starea ei s-a agravat accelerat și a murit”, a declarat Mike Mitchem, spunând că cumnata lui a trăit doar câteva zile după ce a manifestat primele simptome.
Mike Mitchem a mai spus că fratele lui nu avea alte probleme de sănătate înainte să fie diagnosticat cu Covid. A avut o viață sănătoasă, nu a consumat alcool, nu a fumat și nu era supraponderal.
Kevin a murit pe data de 8 octombrie, la 48 de ani. El și soția lui au refuzat să facă vaccinul din cauza unor informații de pe internet.
„Suntem îndurerați, dar și furioși”, a mai spus fratele bărbatului decedat. „Furioși pentru că oamenii nu se vaccinează”.
Mike Mitchem a mai spus că i-a cerut fratelui său să se vaccineze. „Răspunsul lui a fost să-mi arate diferite meme-uri și mesaje pe care le-a găsit pe Facebook”, a spus el. „El a crezut că toate acestea sunt adevărate și nu am reușit să-l fac să se răzgândească”.
După ce Kevin a ajuns la spital, a cerut să fie vaccinat, însă i s-a spus că este prea târziu.
Don Mitchem, tatăl lui Kevin, a declarat pentru NBC că acesta l-a sunat și i-a spus că era „speriat de moarte” înainte de a fi conectat la un ventilator, iar mamei i-a mărturisit că regreta că nu s-a vaccinat.