INS: România a pierdut în zece ani un milion de persoane. 2020, anul cu cele mai multe decese
Populația României s-a redus în zece ani cu aproape un milion de persoane, până la aproximativ 19 milioane persoane, iar dacă se continuă trendul actual până în 2030 va mai scădea cu 1,2 milioane persoane, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
În același timp, trebuie menționate și fenomene cum ar fi reducerea natalității, dar și îmbătrânirea populației cu aproape 7,7 ani pe parcursul a trei decenii.
„Noi estimăm că în perioada următoare populaţia va scădea şi la 1 decembrie, care este momentul critic al recensământului, vom avea o populaţie de 19,186 de milioane de persoane, ceea ce înseamnă mai puţin cu aproape un milion faţă de momentul critic al recensământului din 2011. Un alt lucru interesant este că în acest moment suntem pe locul 6 în Uniunea Europeană, dacă avem în vedere dimensiunea populaţiei rezidente. Dacă vom merge pe acelaşi trend, în 2030 vom avea 17,8 milioane de persoane şi vom trece pe locul 7. Olandezii sau Ţările de jos vor veni pe locul 6, cu 17,9 milioane de persoane”, a declarat Tudorel Andrei în cadrul unui eveniment desfăşurat on-line.
La data de 1 ianuarie 2021, populaţia României era de 19.186.201 persoane, comparativ cu 20.121.641 persoane în 2011, potrivit datelor INS. Dacă până în 2011 reducerea populației rezidente se baza pe migraţia externă circa 80%, iar 20% constituia sporul natural negativ, din 2012 şi până în 2021 raportul s-a schimbat semnificativ: 60% din reducere are la bază sporul natural negativ şi 40% migraţia.
2020, an de cotitură
2012 este anul cu cel mai mic număr de naşteri, valoare egalată în 2020. Tot în 2020 au fost și cele mai multe decese dintr-o perioadă mai lungă de timp.
„2012 este anul în care am avut numărul cel mai mic de naşteri, valoare care a fost oarecum egalată la nivelul anului 2020. Un alt aspect interesant se referă la sporul natural negativ. În 2020 am avut cele mai multe decese nu numai din perioada de tranziţie, ci dintr-o perioadă lungă de timp din istoria României. Dar ce se întâmplă? În 2012 am avut o reducere a populaţiei pe care naturală cu 60.000 de persoane, iar în anul 2020 am avut o reducere a numărului de persoane cu 113.000. Ce s-a întâmplat la nivelul anului 2012? Reducerea în raport cu anul anterior a fost în mare măsură datorită reducerii natalităţii, pe când în anul 2020 se împarte influenţa celor doi factori, astfel încât aproximativ 50.000 avem reducerea pe cale naturală din cauza reducerii numărului naşteri în raport cu anul anterior şi 50% a creşterii numărului de decese”, a declarat Tudorel Andrei.
Pe lângă scăderea numărului de născuţi vii în România, îmbătrânirea populaţiei este un fenomen asupra căruie atrage atenția și șeful INS.
„Aş vrea să semnalez un aspect din păcate total nefavorabil populaţiei României şi este vorba de îmbătrânirea populaţiei României într-o perioadă relativ scurtă, de 30 de ani, cu un număr apreciabil de ani. Cu aproape 7,7 ani a îmbătrânit populaţia în decurs de 30 de ani”, a afirmat Tudorel Andrei.
Lansare studiu
Institutul Naţional de Statistică a anunţat lansarea studiului „Serii istorice de date. Populaţia României 1860-2020”, semnat de prof. univ. dr. Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, şi prof. univ. dr. Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.
Studiul este o premieră publicistică în domeniu, incluzând date despre populaţia României în graniţele teritoriale actuale de la primul recensământ din istorie, 1860, şi până în 2020.