Internetul, altfel: Maghiarii din Transilvania, față în față cu provocările online
85 la sută dintre maghiarii din Transilvania au acces la internet, dar numai 30 la sută sunt capabili să îşi rezolve problemele online. Datele fac parte dintr-un sondaj realizat pe un eşantion reprezentativ al maghiarilor din Transilvania.
Sondajul, publicat miercuri, a fost comandat şi publicat de portalul Erdélystat.ro, datele fiind colectate de compania Transylvania Inquiry, în cea de-a doua jumătate a lunii iulie 2021. Astfel, datele sondajului mai relevă că 79% dintre respondenţi au declarat că deţin un abonament de internet fix. Alţi 6% au răspuns că, deşi nu au internet acasă, au un smartphone cu internet mobil. 85% dintre maghiarii din Transilvania au acces la internet, iar 2% nu au internet nici acasă, nici pe telefonul mobil, însă în gospodăria lor există un membru de familie care are acces la internet pe telefonul mobil.
Datele culese au mai evidențiat că în rândul maghiarilor din Transilvania, cel mai răspândit portal este Facebook. 70% dintre maghiarii adulţi din Transilvania sunt înregistraţi pe reţeaua de socializare, iar 2% îl folosesc prin intermediul profilului unei alte persoane. Aproximativ 5% sunt înregistraţi pe Facebook, dar nu folosesc deloc platforma.
Potrivit sondajului, trei sferturi dintre maghiarii adulţi din Transilvania au un telefon care le asigură şi accesul la internet. În acelaşi timp însă, portalul Erdélystat.ro a atras atenţia asupra faptului că marea majoritate a maghiarilor din Transilvania au acces la internet doar în sens tehnic. Şi asta întrucât doar o parte dintre ei sunt obişnuiţi şi capabili să îşi rezolve problemele online. De asemenea, datele mai relevă că, dintre maghiarii din Transilvania, 30,7% pot fi consideraţi utilizatori cu competenţe digitale, care folosesc internetul pentru cumpărături, plăţi, operaţiuni bancare, completarea de formulare sau pentru cel puţin trei dintre activităţile menţionate.
Internetul maghiarilor de la oraș și al celor de la sate
20,9% se califică drept utilizatori cu competenţe digitale parţiale, care efectuează pe internet una sau două dintre activităţile enumerate. 35,5% dintre cei chestionaţi au declarat că au acces la internet, dar nu îl folosesc pentru a rezolva digital problemele, iar 12,9% nu au deloc acces la internet. Atunci când fac cumpărături online, majoritatea respondenţilor (57%) folosesc un smartphone, 40% un calculator sau laptop, iar 3%, o tabletă, potrivit g4media.ro. Cele mai favorabile cifre au fost înregistrate în judeţele Cluj şi Mureş. În Secuime, proporţia celor cu competenţe digitale şi a celor cu competenţe digitale parţiale corespunde mediei, însă în diaspora şi în Partium, cifrele sunt mai mici.
Portalul Erdélystat.ro a mai constatat că media scade din cauza cifrelor din Partium, unde proporţia celor care au acces la internet, dar care nu pot să interacţioneze online (în vederea efectuării plăţilor, a completării formularelor etc.) este de 39%. Sondajul a mai arătat că 39% dintre maghiarii din Transilvania care locuiesc în oraşe pot fi consideraţi persoane cu competenţe digitale, iar dintre cei care locuiesc în sate, acelaşi lucru se poate spune numai despre 22%.
Există diferenţe mari şi în ceea ce priveşte vârsta respondenţilor. În timp ce aproape toţi cei cu vârsta de sub 35 de ani au acces la internet (99%), iar în această grupă de vârstă, doar 15% nu au competenţe digitale, atunci când este vorba despre cei de peste 55 de ani, acces la internet au 77%, iar 46% nu au competenţe digitale.