Elevii din învățământul privat vor putea participa online la cursuri
Cursurile nu se vor putea desfășura fizic în școlile private, însă elevii vor putea participa la cursuri online.
„În ceea ce privește școlile private, situația a fost prevăzută în hotărârea CNSU, dar nu s-a translatat în hotărârea de guvern. Acum, hotărârea de guvern prevede că activitatea cu prezență fizică se suspendă pentru preșcolari și elevi în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie în unitățile particulare de învățământ.
Prezența fizică este interzisă, nimeni nu oprește școlile private să facă ore online. Nu am cum să spun școlilor private să nu țină cursurile online. Este aplicabil imediat de la ieșirea HG. Nu e discriminare, e abordare diferită. Și școlile private pot da vacanță și să decidă când fac recuperare. Dacă nu dau vacanță, nu fac recuperare „, a precizat, luni, șeful DSU, Raed Arafat.
Guvernul s-a reunit luni într-o ședință pentru a remedia neînțelegerea referitoare la vacanța instituțiilor școlare private, după ce un articol care prevedea suspendarea cursurilor și în școlile private, care era în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), nu a mai fost preluat și în Hotărârea de Guvern, ceea ce a dat naștere la confuzii. Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat duminică seara la Digi24 că a fost vorba despre o „scăpare”, o „greșeală” care va fi remediată, dar articolul din decizia CNSU e „foarte clar”, astfel că de marți, și școlile private vor putea intra în vacanță.
„Conform art. 8.1 din decizia CNSU, se suspendă prezența fizică din școlile și grădinițele private. Se suspendă prezența fizică înseamnă că școlile private pot organiza sau vacanță, sau cursuri online. Din păcate, art 8.1, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern, motiv pentru care s-a instituit această confuzie. Ministerul Educației a avut datoria și a reglementat vacanța în unitățile de stat”, a declarat duminică și Sorin Cîmpeanu, ministrul educației. Drept urmare, conform reglementărilor care sunt în vigoare în prezent, școlile private au rămas luni deschise.