Polițiștii de frontieră români sunt acuzați de violență extremă asupra refugiaților care ajung la graniță: Cum se apără IGPF
Publicația Euronews a scris un material în care polițiștii de frontieră români sunt acuzați că îi bat, electrocutează sau incendiază pe refugiații care ajung la graniță. Conform sursei citate, în data de 19 august, șase sirieni și un egiptean au ajuns la Belgrad pentru a solicita ajutor.
Aceștia au declarat că au fost trimiși cu forța în Serbia de poliția de frontieră română, însă nu înainte de a fi bătuți și chinuiți. Pe de altă parte, contactată de Puterea, Poliția de Frontieră a declarat că România nu se află pe ruta principală utilizată de către migranții ilegali pentru a ajunge în ţări din vestul Europei şi nu se confruntă cu un aflux mare de persoane care încearcă să treacă fraudulos graniţa.
Aceștia au precizat că au fost detectați cu camere de supraveghere cu senzori termici în timp ce încercau să treacă granița României. Au fost opriți de bărbați în uniforme negre, cel mai înalt dintre ei având un bici în mâna dreaptă.
Un alt grup de migranți care a traversat Turcia, Grecia și Albania pentru a ajunge la o tabără de refugiați din Serbia a trecut printr-o experiență similară.
Conform mărturiilor, polițiștii de frontieră folosesc bastoane pentru a îi lovi pe oameni și cabluri cu care îi biciuiesc. Unii dintre migranți au fost supuși la șocuri electrice sau le-au fost incendiate hainele. Oamenii sunt intimidați cu focuri de armă trase în aer, iar unii vorbesc despre „comando-uri”, agenți îmbrăcați în negru cu măști sau cagule pe fețe pentru a nu putea fi recunoscuți.
Rados Djurovici, directorul unui ONG din Serbia spune că expulzările ilegale din România „devin din ce în ce mai violente”.
„Au început cu cel puțin un an în urmă, însă acest tip de violență este recent, a început acum 3-4 luni. El a început mai ales odată ce presiunea migratorie a crescut și în România. Cu cât sunt mai mulți migranți, cu atât cazurile de violență se înmulțesc”, a mai spus el.
Cum comentează polițiștii de frontieră acuzațiile
Contactată de Puterea, Poliția de Frontieră a declarat că România nu se află pe ruta principală utilizată de către migranții ilegali pentru a ajunge în ţări din vestul Europei şi nu se confruntă cu un aflux mare de persoane care încearcă să treacă fraudulos graniţa.
Din analizele efectuate la nivelul instituţiei, s-a stabilit că ţara noastră rămâne, în continuare, o zonă de tranzit pentru migranţii ilegali, în drumul acestora spre statele din vestul Europei.
„La nivelul Poliției de Frontieră Române au fost luate măsuri de întărire a dispozitivelor de supraveghere la frontiera cu Serbia, respectiv Bulgaria. Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră folosesc la capacitate maximă echipamentele de vedere la distanţă atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, iar în cazurile de observare a grupurilor de migranţi care se deplasează spre teritoriul României, cu scopul de a intra ilegal, se acţionează preventiv fiind anunţate autorităţile statelor vecine care intervin în vederea preluării acestora şi prevenirii trecerii ilegale a frontierei de stat. Subliniem faptul că în aceste situaţii poliţiştii de frontieră români nu intră în contact cu grupurile de migranţi deoarece majoritatea dintre ei nu ajung să intre în România”, se arată în reacția Poliției de Frontieră.
Ce se întâmplă cu migranții atunci când sunt prinși la graniță
Conform sursei citate, în cazurile persoanelor depistate pe teritoriul României, acestea sunt conduse la sediul instituției pentru derularea cercetărilor cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat, iar cei care solicită azil sunt preluaţi de către personal al structurilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări în vederea continuării procedurii de azil, cu această ocazie fiind asistaţi de reprezentanţi ai organismelor internaţionale sau ai ONG urilor cu atribuţii în domeniu.
Migranţii care nu solicită această formă de protecţie internaţională intră în procedura de returnare, în baza acordului de readmisie încheiat între UE şi Serbia. Toate acţiunile întreprinse de către poliţiştii de frontieră români faţă de migranţi depistaţi acţionând ilegal la frontieră se realizează în acord cu legislaţia internă şi internaţională în vigoare, inclusiv cu respectarea drepturilor omului.
„Totodată, instituţia noastră menţine o colaborare permanentă cu organizații internaţionale și asociații non-guvernamentale care activează în domeniul migrației – UNHCR, Serviciul Iezuit pentru Refugiaţi România, Salvați Copiii, Fundația ICAR, Consiliul Național Roman pentru Refugiați (CNRR), Crucea Roșie Filiala Timiş și Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom), nefiind înregistrate sesizări referitoare la comportamentul poliţiştilor de frontieră în relaţiile cu migranţii. De altfel, reprezentanţii diverselor organizaţii care apără drepturile acestei categorii de persoane îşi exprimă tot mai des opinia favorabilă în ceea ce priveşte modul în care Poliţia de Frontieră Română îşi îndeplineşte atribuţiile legale în raport cu migranţii ilegali cu care interacţionează în diverse împrejurări. În acelaşi timp, autoritățile sârbe nu au semnalat situaţii în care migranții depistaţi şi preluaţi din apropierea graniţei cu România să fi suferit agresiuni din partea autorităților române de frontieră”, arată IGPF.
Aproape 4.000 de cetățeni străini au încercat să intre ilegal în România în 2020
În ceea ce priveşte situaţia statistică înregistrată pe linia migraţiei ilegale la nivelul întregii ţări, în primele şapte luni ale anului 2020, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 3.819 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera, din care 2.033 pe sensul de intrare în ţară şi 1.786 pe sensul de ieşire, mare parte dintre ei acţionând ilegal la frontieră organizaţi în grupuri de migranţi, cu sprijinul a 149 de facilitatori, cetăţeni români şi străini.
Cei mai mulţi migranţi – 1.823 au fost depistaţi la frontiera cu Serbia, încercând să intre ilegal în ţară. De asemenea, la frontiera cu Ungaria au fost depistaţi 1.767 cetăţeni străini care au încercat să iasă ilegal din ţară, mare parte dintre aceştia fiind în procedura de azil sau au intrat legal în România în baza unor vize eliberate în scop de muncă sau studii.
Modalităţile cele mai des întâlnite prin care aceştia încearcă să treacă ilegal frontiera sunt:
– tentativa de trecere ilegală la frontiera „verde”;
– ascunderea în mijloace de transport;
– utilizarea unor de documente de călătorie și vize false, substituire de persoană, evitarea controlului de frontieră etc.
În ceea ce priveşte naţionalitatea persoanelor depistate în tentativă de trecere ilegală a frontierei, se constată că cei mai mulţi provin din următoarele ţări: Siria, Irak, Maroc, Afganistan, Algeria, Tunisia, Turcia şi Egipt.